Era duminică după-masa. Mă pregăteam să plec din nou la biserică. Până aici totul este absolut uzual. Mersul la biserică este un lucru normal, pe care (recunosc) îl fac de multe ori fără să mă gândesc că asta este ceva deosebit, special, de mare valoare.
Înainte să plec mă sună profesorul (neștiind că îmi va da o lecție de viață), apoi avem un dialog ieșit din comun. Primesc la telefon lecția de corectitudine, dreptate, principii de neclintit, voință de fier. Și o puternică demonstrație că mersul la biserică poate fi ceva special de fiecare dată.
Eu: Alo, da!?
Profu': Salut! Ghici ce mi s-a întâmplat?
Eu: Hmm... nu știu. Ești bine?
Profu': Da... doar că... Am coborât în stație să îmi cumpăr bilet și casa de bilete este închisă.
Eu: Oh, păi du-te fără bilet! Nu e vina ta că au închis.
Profu': Nu! Eu nu mă urc în autobuz fără să am bilet. Mă duc pe jos! Știi ce mult îmi doresc să ajung la biserică.
Eu: Dar o să întârzii! E prea departe. Cum să mergi pe jos o oră...?! („...pentru un program de biserică” - asta nu i-am spus, îmi era jenă).
Profu': Vreau neapărat să ajung! De-abia aștept. Am pornit deja, o să întârzii puțin, dar mă duc.
Eu: Hey! Urcă-te fără bilet. Doar nu sunt controlori duminica!
Profu': Nu îmi mai spune asta. Mă enervezi când faci asta... Eu nu fac așa ceva.
Eu: Bine, doar că nu-mi place ideea că nu te pot ajuta.
Profu': E ok. Nu de-asta te-am sunat. Du-te pregătește-te și tu.
Eu: Bine... Drum bun.
Profu': Mulțumesc. Pa pa!
Dacă totul se termina aici, cred că toată întâmplarea asta rămânea o conversație ciudată, în care am simțit că nu pot face nimic pentru a schimba lucrurile. Nu-i vedeam sensul, nu mă simțeam liniștit. De ce a trebuit să aud asta? De ce se întâmplă asta?
După câteva minute, sună telefonul din nou.
Eu: Alo.
Profu': Salut! Am mers pe jos o stație. Aici era casa de bilete deschisă. Mi-am cumpărat bilet. Acum sunt în bus.
Eu: Super. Ce bine!!! Ce fain!!!
Profu': Ok. Am vrut doar să știi. Ne mai auzim. Pa!
Eu: Pa...
După câteva minute, eram în biserică. A fost o atmosferă foarte faină și dintr-o dată mi-a căzut fisa: Asta a fost o lecție! Profu' a trecut cu brio lecția de corectitudine! Situația asta a fost un test. Dumnezeu a vrut să vadă caracter, integritate, corectitudine. Chiar dacă dorința de a ajunge era imensă, principiul „legalității” nu trebuie călcat. Asta m-a învâțat Profu' ieri...
Eu: Alo, Profu'? Mulțumesc!
Decat sa plang mai bine...
Estera fusese un copil orfan crescut de unchiul ei celibatar, Mardoheu. Când regele Ahașveroș s-a hotărât că dorește o nouă soție, slujitorii acestuia au organizat cel mai mare concurs de frumusețe din toată istoria.
Estera a câștigat acest concurs de frumusețe și a mai câștigat și favoarea tuturor din palat.
Atunci când unchiul ei, Mardoheu a refuzat să i se închine lui Haman, unul dintre sfetnicii de frunte ai împăratului, acesta a decis nu doar să-l omoare pe Mardoheu ci Haman a primit permisiunea împăratului de a măcelări întreg poporul evreu. Atunci când Mardoheu a aflat despre acest plan ticălos, și-a rupt hainele, s-a îmbrăcat în sac și cenușă și a ieși afară în mijlocul orașului și s-a văitat în gura mare...
Din păcate, exemplul de răspuns al lui Mardoheu la circumstanțele sale teribile poate că este asemănător cu cel pe care îl ai tu la evenimentele din viața ta. Când nu-ți merg lucrurile cum vrei tu, urmezi exemplul lui Mardoheu: îți pui hainele de jale și apoi te vaiți și te plângi așa de tare și cu atâta patimă că te aude tot orașul!
Dacă tu alegi copilărește și egoist să umbli prin viață îmbrăcat(ă) în sac și cenușă, prin asta îți vei nega relația ta intimă cu Regele tuturor regilor! Tu ești un creștin care vei petrece eternitatea cu Isus și totuși, preocuparea ta pentru durere sta în calea dulceții părtășiei dragi cu El aici, pe pãmânt?
Noi credem greșit că dacă strigăm suficient de tare când suntem în durere, vom primi prin asta o audiență la Dumnezeu. Dimpotrivă, cheia prezenței Sale se află în mulțumire!
Atunci când împărăteasa Estera a auzit de spectacolul demn de milă pe care Mardoheu îl dădea în fața porților împăratului, ea a trimis acestuia îmbrăcăminte nouă, dar acesta a refuzat să o poarte. Duhul Sfânt ți-a dăruit o nouă haină pe care să o porți, dar adesea noi refuzăm să purtăm haina cea nouă a laudei și alegem să defilăm prin viață îmbrăcați cu haina durerii. Regele regilor știe că în prezența Sa ai parte de o viață victorioasă și că ușa este larg deschisă ca tu să intri. Din păcate, tu nu poți să intri în curțile palatului Său atâta timp cât ești îmbrăcat cu dezamăgirea din circumstanțele tale.
Îmbracă-te cu haina laudei! Decât să zgribulești în haina durerii emoționale... mai bine ridică-ți mâinile în aer și cântă în prezența Sa!
(Material preluat si adaptat din Youversion Bible)
True Story: Sejur pe faleza
Fundația Doriana Turda a inițiat campania umanitară „O viață grea; Definiția!”. Cu această ocazie, voluntarii Fundației Doriana au avut șansa de a cunoaște povești de viață impresionante. Trei dintre ele le găsești mai jos. Dincolo de povești, poze și cuvinte, sunt oameni care nu au nevoie de dicționar explicativ pentru a înțelege definiția sintagmei „viață grea”. Unii chiar au o Viață Grea! Implică-te și tu! Informează-te, află povești de viață adevărate și acționează. Ajută în mod personal sau distribuie poveștile de viață până când informația ajunge la omul potrivit. Descoperă și tu bucuria de a dărui!
Pentru multi este un vis sa locuiesti pe faleză, la malul mării, lângă un lac frumos sau lângă un râu ce curge liniștit...
Cei care locuiesc pe malul râului Arieș, în Parcul Tineretului din centrul orașului, într-o clădire improvizată, au însă o poveste de viață departe de visul frumos al multora dintre noi.
N. Costea și soția dânsului locuiesc aici de 16 ani! În ultima periodă au luat-o alături de ei pe o nepoată care are 5 copii mici. Ea împreună cu trei copii locuiesc în șoprul din imagine (2.), un loc în care bate vântul și nu există nici o sursă de încâlzire... Sus în clădirea puțin încâlzită la foc de lemne (1.), dl. Costea și soția au grijă de cei 2 nepoți gemeni pe care i-am gasit dormind.
Ce ne-a placut la dl. Costea a fost buna dispozitie si dovada ca munceste ce poate: carutul plin de PET-uri pe care le ducea la reciclat si gradina imprejmuita aranjat. Ne marturisea cu tristete: „Lucrez si eu ce pot! Am muncit la Sticla multi ani dar inca nu am varsta de pensionare. Iar asa batran... cine ma mai angajeaza?”
Faptul ca s-a oferit sa-si ajute nepoata ramasa pe drumuri cu cei 5 copii ne face sa credem ca oamenii care au nevoi, nu doar dorinta de a strange mai mult, inteleg mai bine acest principiu al vietii: daruieste pentru a fi fericit!
Incearca si tu! Descopera bucuria de dărui!
(Pentru detalii despre cazul acesta puteti scrie un mesaj privat pe pagina de facebook a Fundației Doriana)
True Story: Sfatul unui om incercat
Fundația Doriana Turda a inițiat campania umanitară „O viață grea; Definiția!”. Cu această ocazie, voluntarii Fundației Doriana au avut șansa de a cunoaște povești de viață impresionante. Trei dintre ele le găsești mai jos. Dincolo de povești, poze și cuvinte, sunt oameni care nu au nevoie de dicționar explicativ pentru a înțelege definiția sintagmei „viață grea”. Unii chiar au o Viață Grea! Implică-te și tu! Informează-te, află povești de viață adevărate și acționează. Ajută în mod personal sau distribuie poveștile de viață până când informația ajunge la omul potrivit. Descoperă și tu bucuria de a dărui!
Viata i-a adus pe unii dintre concetatenii nostri in situatia de a ramane fara o locuinta. O nevoie primara... Fiecare om doreste siguranta unui camin, a unui loc propriu, a unui spatiu personal.
Persoanele cazate aici pentru o perioada ne-au surprins prin atitudinea pozitiva si plina de recunostinta. In loc de lamentari si plangeri excesive, ei au ales sa ne multumeasca pentru gest afirmand: „In situatia in care noi ne aflam, orice mica atentie este o mare bucurie! Va multumim din inima!”
Un domn mai varsta a avut dorinta de a ne da un sfat: „In viata trebuie sa gestionezi cu foarte mare atentie momentele in care ai succes. Atunci cand lucrurile merg bine, trebuie sa fii constient ca s-ar putea sa nu fie mereu asa. Trebuie sa fii precaut, sa cheltui cu atentie si gandindu-te mereu care sunt lucrurile care conteaza... De ce traiesc? Pentru ce traiesc? Trebuie inca de tanar sa te rogi lui Dumnezeu: „Doamne, intelepteste-ma!” - (parafrazare)
Daca doriti sa vedeti pe viu puterea de a zambi chiar in mijlocul problemelor, va provocam sa faceti o vizita la acest centru. Pentru acces si detalii, luati legatura cu responsabilii de la Serviciul de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Turda.
Daruiti-va sansa de a cunoaste povesti de viata impresionante. Si nu uitati provocarea campaniei „O viata grea; Definitia!”: Descopera bucuria de a dărui!
(Pentru detalii despre cazul acesta puteti scrie un mesaj privat pe pagina de facebook a Fundației Doriana)
True Story: Un stelist cu vise...
Fundația Doriana Turda a inițiat campania umanitară „O viață grea;
Definiția!”. Cu această ocazie, voluntarii Fundației Doriana au avut șansa de a cunoaște povești de viață impresionante. Trei dintre ele le găsești mai jos. Dincolo de povești, poze și cuvinte, sunt
oameni care nu au nevoie de dicționar explicativ pentru a înțelege definiția
sintagmei „viață grea”. Unii chiar au o Viață
Grea! Implică-te și tu! Informează-te, află povești de viață adevărate și
acționează. Ajută în mod personal sau distribuie poveștile de viață până când
informația ajunge la omul potrivit. Descoperă și tu bucuria de a dărui!
Un stelist cu vise...
„Eu îmi doresc un televizor” |
Familia lui M. Ventel locuieste aici de peste 18 ani. Sotul, sotia, si un copilas de 6 ani. E stelist si viseaza la momentul in care la el acasa, se va uita la desene si la fotbal... pe televizorul lui! Pentru unii un chilipir, pentru altii doar un vis! Doar un vis pentru ca locuinta lui nu are inca nici curent electric.
Domnul Ventel a vrut sa facem publica povestea lui si a declarat: „Vine iarna si daca o sa veniti pe aici o sa vedeti ce e inauntru... Turturi de gheata. Inca nu am putut rezolva sa primim subventie pentru lemne... NU vreau bani, vreau lemne de foc, sa ne putem incalzi.” Un alt vis... pentru unii un lucru normal, pentru altii un vis.
Oamenii acestia au nevoie de lemne. Poate ii ajuti tu cumva? Incearca: descoperă bucuria de a dărui!
(Pentru detalii despre cazul acesta puteti scrie un mesaj privat pe pagina de facebook a Fundației Doriana)
Trece si suferinta mea!?
Angoasă. Solitudine. Sfârșeală. Acestea sunt câteva din
cuvintele ce reprezintă acea stare ce te face să nu-ți mai dorești viața, să te
târăști de pe-o zi pe alta fără sens, doar așteptând ceva și nimic. Dimineața
dorești să vină noaptea, iar noaptea îți dorești dimineața. Te îmbraci doar în
negru pentru că nu mai simți nici o atracție pentru culori, și pentru că vrei
să ridici un zid între tine și lume, crezi că negrul te ajută. Îți e indiferent
dacă mănânci ciocolată sau răbdări prăjite...gustul e același. Zilele ți le
petreci în sala de lectură, crezând că între cărți îți trece veleatul mai ușor
(sau pentru că pur și simplu acolo ești lăsat în pace), iar nopțile, hoinărind
pe străzi, pentru că de la farmacie nu au vrut să-ți dea somnifer și somnul nu
vine altfel. Să te gândești la pericolul din stradă? Dar ce ți se poate
întâmpla? Nu-ți pot lua decât viața, pe care nu dai doi bani acum. Se mai
întâmplă uneori să obosești de la atâta umblat și atunci te oprești pe o
bordură să îți tragi sufletul (deși nu te prea gândești nici la el). Începi să
simți prezența lacrimilor (cine știe de când sunt acolo...) dar le tratezi cu
indiferență, cum faci și cu bețivii care se opresc să te privească mirați.
Îți par
ambetante până și pasiunile tale. Orga stă plină de praf într-un colț,
Dostoievski mai apucă să fie răsfoit de mâinile tale, dar nu se bucură
nicidecum de atenția de altădată; apusul nu-ți mai trezește beatitudinea, ci
sporește senzația de sfârșeală ce te paralizează cu o lentoare metodică; copiii
de pe stradă îți par acum doar niște umbre mute. Nimic nu-ți mai poate trezi
vreo urmă de entuziasm...vrei doar să fii lăsat în pace, să îți porți acel
desfrâu de suferință ”cu demnitate”. Dar ce te-a adus în această stare mizerabilă?
Nu știi că sunt atâția oameni la oncologie, atâția fără adăpost, atâția săraci
și copii lăsați singuri? Nu! Nu îți pasă de nimic acum. Suferința ta e cea mai
mare. Și te complaci în ea, o lași să te distrugă și nu vrei să-ți revii, exact
cum spune Umberto Eco: ”...boală în care cine e bonav nu vrea să se vindece, și
cine e cuprins de ea nu vrea să-și revină.”
După ce te complaci așa în suferință
o bucată de vreme, rațiunea ți se trezește din amorțeală încetul cu încetul, și
încep să se certe în mintea ta gânduri
și întrebări de toate culorile, cu o lovacitate asurzitoare: ”Dacă totuși ar
mai exista o șansă pentru mine? Nu, e imposibil. Dacă aș primi cadou o viață
nou-nouță, ce aș face cu ea? Ai risipi-o la fel, doar ești bleg. Dacă aș putea
da timpul înapoi?”.
Continui să te învinovățești,
reproșându-ți mereu că doar din vina ta s-a întâmplat totul, că ești un
nenorocit, că nu meriți o nouă șansă, că Dumnezeu s-a plictisit de tine, că
nici măcar nu îți mai poți permite să îi ceri iertare tu care L-ai ignorat și
L-ai jignit atâta timp...și tot așa, refuzi să te ierți pe tine pentru că ai
fost prea slab, pentru că ai prea crezut în ”animus și anima”, pentru că
ai gândit că există perfecțiune pe
pământ... Dar trece și perioada asta.
Cum? Nu știu! Pur și simplu te trezești într-o dimineață și îți dai seama că nu
te mai doare, că nu îți mai pasă de trecut, că vrei să trăiești din nou. Te
inundă apoi o bucurie inefabilă și simți că renaști ca și natura primăvara. Realizezi
că tu nu ai făcut nimic, că tu doar ai vrut să mori, dar în loc de asta te
trezești fericit, te îmbraci colorat și țopăi ca un copilaș, ca și cum suferința
nu a existat niciodată. Îți dai seama de toate astea și începi să plângi,
văzându-L pe Cel care e lângă tine acum, bucurându-se de fericirea ta, pe Cel care a fost lângă
tine și când plângeai în întuneric... Oricât încerci, nu poți înțelege cum te
iubește atât de mult pe tine care L-ai trădat. Nu înțelegi cum poate, dar simți
acea dragoste fără margini. Nu ai vrea decât să Îi poți arăta cât de rău îți
pare și să îți poți cumva răscumpara vina, dar nu poți, și tocmai aici vezi
dragostea Lui pe care te chinui să o înțelegi și cu inima, și cu rațiunea, dar
te pierzi; vezi că ești limitat și o lași baltă. Nu poți decât să plângi...
Dar
pentru că ai orgoliul tău, te tot chinui să faci ceva pentru El, să Îi arăți
cumva că Îl iubești; te chinui să îți produci dragostea aceea, când auzi cevace
seamănă a supra-eu: ”Prostuțule! Nu ești
capabil să iubești singur! Tu poți iubi doar prin El, poți fi ceva doar fiind
nimic. Tu nu trebuie decât să Îl lași să facă ce vrea cu tine.” Am decis să
ascult de acest gând. Mă voi lăsa 100% în mâna Lui, să mă modeleze cum vrea, să
facă ce vrea cu mine. Nu mă mai împiedică nimic. Acum încep totul de la 0. Îl
voi lăsa să iubească prin mine, să facă ce vrea cu viața mea. Eu am făcut tot
ce am știut și nu am reușit decât să gafez. El se vadescurca mai bine, cu
siguranță. Nu mai vreau viață fără El!
Dragostea mea pentru Dostoievski, Jung, Wurmbrand nu era decât o mare admirație pentru
înțelepciunea lor pe care o aveau de la Dumnezeu...ce admir atât de mult la ei
nu e decât o părticică din cel mai mare Geniu. Cum să te fascineze ucenicul
când Îl poți vedea pe maestru? Cum să iubești un geniu amărât ca Einstein când
îl poți adora pe cel mai mare Geniu din univers? Am decis să apreciez în
continuare „geniile mele”, dar să iubesc cu tot ce sunt Marele Geniu.
Articol scris de Delia Moldovan
..::11.09.2013::..
Cânt și eu pentru că muzica e pe val!
Încă de mic visez să cânt! Să cânt așa încât ceilalți să
zică „Wow!”, să li se ridice părul pe mâini, să simtă fluturi în stomac sau să
plângă instant. Dar trebuie să recunosc: eu nu pot cânta; nu atât de bine încât
să-i surprind pe alții.
Am încercat de multe ori să dezvolt partea asta și uneori
încă visez că într-o zi voi cânta superb (măcar o piesă, undeva, cu cineva)...
Poate așa de bine cum am făcut azi. Azi-dimineață am avut onoarea să cânt cu
Martin Smith!!! (super) Am cântat un duet și l-am însoțit și cu o prezență
scenică pe care nu o descriu aici pentru că mă împiedică orgoliul... :) Da, să
nu uit să vă spun unde am cântat. Eu eram acasă și Martin în căștile mele!!! De multe ori când sunt singur în mașină cânt mai tare decât
casetofonul și am așa un sentiment de... împlinire! Sunt fericit! Fericit că nu
mă aude nimeni! :)
E greu să cânți bine. De-asta îi admir foarte
mult pe cei care fac muzică de calitate. Îmi plac Leeland, Jesus Culture, Chris
Tomlin, Laura Story, Aaron Shust, Tim Hughes, prietenul Martin Smith,
Desperation Band, Trupa PAS, Decean, Revers și alții.
Citind din Psalmi
(sper că nu te oprești aici din citit, doar penru că începe partea teologică;
vei pierde esențialul) observ repede că muzica este o temă destul de
prezentă. Mi se pare că de fiecare dată când Dumnezeu făcea ceva minunat,
oamenii Lui se opreau, luau penița de scris în mână și scriau un cântec despre
ceea ce se întâmplase. Dacă ești un muzician, toate aceste lucruri despre
cântecele psalmilor probabil că îți sunt familiare. Dar chiar dacă ești doar un
„aș vrea să fiu-muzician” (la fel ca și mine), David vrea să-ți transmită un mesaj legat de muzică prin psalmii lui.
Uită-te de exemplu la Psalmul 40:3 „Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru
Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut, și s-au încrezut în
Domnul.” David vorbește aici despre a cânta o cântare nouă cu vocea
noastră. Dar el vorbește și despre a cânta un cântec nou cu viața noastră!
Motivul? Pentru ca ceilalți să vadă în viața noatră ce a făcut Dumnezeu, să se
teamă, și să se încreadă în El! Pe scurt: să vadă, să dorească să-L cunoască,
și să creadă în El!
Cum
crezi că ai putea cânta un cântec nou luna aceasta? Ce zici despre a începe cu
o atitudine mereu pozitivă care să-L glorifice pe Dumnezeu? El vede și cunoaște
totul, nu doar comportamentul exterior pe care ceilalți îl observă. Ce spui
despre răbdare? Tu cât de bine cânți în gama asta? Manifestarea dragostei față
de ceilalți? Iertarea celor care ți-au greșit? Sau am putea începe cu un cântec
mai ritmic mărturisind despre măreția și puterea lui Dumnezeu!
Dumnezeu ascultă... du-te și compune un
cântec nou pentru El! Apoi cântă-l cum poți tu mai bine: cu vocea ta și cu viața
ta!
„Cântați Domnului o cântare nouă, căci
El a făcut mari minuni!” Psalmul 98:1
Neluțu Mureșan (Sorin)
Material updatat 7.09.2013
Credit Foto: www.reportajerusu.com
Credit Foto: www.reportajerusu.com
100% inchinare
Trăim zi de zi în agitatul ritm impus de viața cotidiană și rareori
avem timp să medităm la scopul existenței noastre... Oare nu ne-a creat
Dumnezeu cu un scop anume? Oare nu a avut El în plan ca noi să fim niște
închinători?
Închinarea reprezintă o exprimare directă a scopului nostru ultim
de a trăi, acela de a-L glorifica pe Dumnezeu și de a ne bucura de El pentru
veșnicie. Dumnezeu numește „fii” și „fiice” „pe toți cei ce poartă Numele Meu
și pe care i-am făcut spre slava Mea,
pe care i-am întocmit și i-am alcătuit” (Isaia 43:6-7). Biblia ne transmite un
mesaj clar în acest sens: Dumnezeu ne-a creat pentru ca să-L glorificăm, pentru
ca să ne închinăm Lui. Facem noi asta?
Închinarea
este răspunsul pe care un
credincios îl aduce Lui Dumnezeu pentru ceea ce este El și pentru ceea ce face
El în viața lui. Termenul închinare este
aplicat la întreaga viață creștină. Se spune pe bună dreptate că totul în viața
noastră ar trebui să fie un act de închinare, pentru că prin toate faptele
noastre ar trebui să-L glorificăm pe Dumnezeu. Nu poți să nu faci asta atunci
când conștientizezi Cine este Dumnezeu și ce lucruri mari a făcut pentru tine.
Modalitatea prin care îi oferi un răspuns lui Dumnezeu
este ceva personal și nu ar trebui să ne limităm la ceea ce este numit de
teologi „închinare corporativă” sau „închinare comună”. Timpul în care ne
strângem împreună ca și comunitate locală, ca și trup al lui Hristos, nu
trebuie să fie singurul moment în care ne închinăm înaintea lui Dumnezeu. El
așteaptă mult mai mult de la mine ca și copil al Său. Un Dumnezeu care se
gândește la mine și la tine în fiecare clipă nu o să fie niciodată mulțumit cu
„ora de rugăciune”, cu „timpul de laudă și închinare” sau cu „seara de
worship”. Dacă închinarea noastră se oprește când auzim cuvintele „suntem
liberi cu harul și pacea Domnului” sau când plecăm de la biserică, nu ajunge!
Dumnezeu așteaptă ca fiecare să avem o
viață de închinător.
Pe lângă închinarea comună pe care Dumnezeu a gândit-o ca
un context în care să ne apropiem de El și în care El să se apropie de noi
(vezi Iacov 4:8), El ne-a lăsat posibilitatea de a ne închina și în modul
„privat”. Fiecare avem posibilitatea și
harul de a ne închina personal înaintea lui Dumnezeu. Sub noul legământ, fiecare avem privilegiul uimitor de a intra
direct în Locul Preasfânt: „Prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în
Locul Preasfânt” (Evrei 10:19).
Isus a fost atent să ne lase
învățătura aceasta a închinării personale. Dacă te uiți de exemplu la
învățătura lui Isus despre rugăciune, Îl găsești pe Mântuitor vorbind și
practicând rugăciunea atât la întâlnirile cu alți oameni, cât și într-un mod
personal. Isus s-a rugat de multe ori singur, departe de ceilalți, și ne-a spus
și nouă să facem același lucru: „Când te
rogi, intră în odăița ta, încuieți ușa și roagă-te Tatălui Tău, care este în
ascuns” (Matei 6:6).
Închinarea nu trebuie să fie
limitată nici în ceea ce privește formele ei. Dacă „închinare” înseamnă nu doar
o activitate comună ci și o atitudine personală, atunci închinarea nu se va
opri la rugăciune, cântare sau citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Orice acțiune,
faptă sau chiar atitudine, poate fi un act al închinării noastre înaintea lui
Dumnezeu. Romani 12:1 spune: „Vă îndemn dar, fraților, pentru
îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertă vie, sfântă,
plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.”
Pavel întrebuințează pentru
cuvântul „slujbă”, grecescul latreia pentru
a exprima o activitate de închinare. Această „slujbă” este activitatea de
slujire a lui Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi, ca răspuns la ceea ce
reprezintă El pentru noi; în acest sens El este Cel ce ne-a reînnoit și
transformat viața. Acest aspect al conceptului de închinare presupune un stil
de viață personal care aduce laudă și cinstire lui Dumnezeu. Un mod de viață
care să dovedească însușirea adevărului că orice atitudine personală trebuie să
fie o jertfă de închinare; că fiecare faptă, vorbă sau gând personal trbuie
să-L onoreze pe Dumnezeu.
Nu este ușor să ajungi un
astfel de închinător... Însă acesta este „locul” în care Dumnezeu vrea să ne
vadă! Pentru a ajunge la acest nivel de închinare zilnică este nevoie să ne
însușim foarte clar calitatea de copil al lui Dumnezeu. Atunci vom
fi în stare să trăim în ascultare de El și orice gând, atitudine, faptă,
acțiune sau proiect să le aducem înaintea lui Dumnezeu ca un act al închinării.
O viață de închinător
implică de asemenea înțelegerea și trăirea a ceea ce Isus a spus în Ioan
4:23-24: „Dar vine ceasul, și acum a și
venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și
Tatăl. Dumnezeu este Duh, și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în
duh și în adevăr.” Adevărata închinare implică nu numai trupurile noastre,
ci și duhul nostru, aspectul imaterial al existenței noastre, pentru că închinarea
este o lucrare spirituală. Maria a știut să se închine în felul acesta când a
exclamat: „Sufletul meu mărește pe
Domnul și mi se bucură duhul, în
Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1:46-47). O astfel de închinare nu este
opțională, Isus spunea că trebuie să
ne închinăm în modul acesta.
Când începem să îl vedem pe Dumnezeu așa cum este, iar
apoi răspundem prezenței Lui în viața noastră, se așterne parcă peste noi o
atitudine de închinare. Aceasta așteaptă Dumnezeu să facem; și nu odată pe zi,
nu de trei ori pe săptămână... În fiecare zi, în tot timpul. Să privim totul
din perspectiva unor copii ai lui Dumnezeu, să-L vedem pe El în toate lucrurile
și să acționăm în consecință. Să nu tânjim doar după „un timp fain de
închinare”... ci să ne dorim să-I oferim lui Dumnezeu o viață întreagă
închinată Lui!
Mă
rog ca Dumnezeu să folosească gândurile mele pentru a schimba ceva în viața ta
de închinare. Dorința mea este ca El să ne ajute să „ținem ritmul” și să îi
închinăm vieți curate! Să ne rugăm, să Îi cântăm, să citim Cuvântul Lui, să
slujim... și când toate acestea se opresc, închinarea noastră să continue cu
gânduri, atitutidini, cuvinte și fapte închinate Lui! Dumnezeu să te
binecuvinteze!
..::Neluțu Mureșan::..
Promisiunea anului nou
Promisiune de
anul nou: sa-i ajut pe altii
Anul nou inseamna
pentru majoritatea dintre noi mult mai mult decat sa ne cumparam un calendar
nou sau sa schimbam agenda. Multi am decis in aceasta perioada ca vom schimba
ceva in modul nostrum de a fi. Vom fi mai atenti la sanatate, vom zambi mai
mult, vom slabi 8,88kg, etc. J Da… e timpul pentru noi promisiuini!
Statistica spune ca
peste 60% din oameni fac promisiuni de anul nou. Cea mai populara promisiune?
Surpriza: “anul acesta voi slabi!” A doua in preferinte este “anul acesta voi
fi mai organizat”. A treia “voi fi mai responsabil in cheltuirea banilor mei”. Ce
loc crezi ca a ocupat “anul acesta voi ajuta mai multi oameni”? Undeva jos de
tot pe lista…
Din pacate doar 8%
dintre cei care fac promisiuni de anul nou reusesc sa isi atinga scopurile. Probabil
unul dintre motivele insuccesului este faptul ca ne propunem chestii egoiste;
prin natura noastra ne stabilim tinte individuale. Iar motivatia interna este
mica in comparatie cu motivatia pe care o primesti din exterior, indiferent
daca vine sub forma de provocare sau sentimente de compasiune.
Tu cum stai? Ai facut vreo
promisiune de anul nou? Ti-ai propus ceva specific pentru urmatoarele 300 si
ceva de zile? Ceva personal? Ceva legat de familia ta, grupul tau, colegii tai,
comunitatea in care locuiesti? Te-ai gandit la o actiune comuna cu prietenii
tai prin care ai putea avea un impact real in societate?
Daca inca nu
ai stabilit nimic, inca nu e tarziu! Gandeste-te la o metoda creative prin care
poti ajuta. Stabileste-ti scopuri clare si tangibile. Identifica exact care
sunt primii pasi si… go on! J
Pentru o
motivatie suplimentara si idei despre ajutorare, am trei pasaje din Biblie:
Romani
12:12-13
Bucurati-va in nadejde.
Fiti rabdatori in necaz. Staruiti in rugaciune. Ajutati pe sfinti cand sunt in
nevoie. Fiti primitori de oaspeti.
Proverbe 31:8-9
Deschide-ti gura pentru
cel mut, pentru pricina tuturor celor parasiti! Deschide-ti gura, judeca cu
dreptate si apara pe cel nenorocit si pe cel lipsit.
Luca 6:38
Dati, si vi se va da; ba inca, vi se va turna in san
o masura buna, indesata, clatinata, care se va varsa pe deasupra. Caci cu ce
masura veti masura, cu aceea vi se va masura.
Iti doresc spor in implinirea
noilor tinte! Ceilalti au nevoie de tine; Nu sta nepasator!
Demonstreaza-ti iubirea
Demonstrează-ţi iubirea
O perspectivă personală despre rugăciunea de mijlocire
Isus a spus în Luca 18:1 “…trebuie
să vă rugaţi necurmat şi să nu vă lăsaţi”. Rugăciunea este una dintre
datoriile fiecărui credincios, însă în acelaşi timp, aceasta este una dintre
cele mai neglijate discipline din viaţa creştinului. Necesitatea rugăciunii
este subliniată în multe rânduri de Isus care ne-a lăsat frecvent îndemnuri
precum “Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu
cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios” (Marcu
14:38). Importanţa rugăciunii este aşadar un lucru de necontestat.
Richard Foster spunea: „dacă iubim cu adevărat oamenii, vom dori
pentru ei mult mai mult decât este în puterea noastră de a le oferi, iar acest
lucru ne va conduce automat la rugăciune”. Prin urmare, rugăciunea de
mijlocire este o modalitate prin care putem dovedi că îi iubim pe alții.
Consider că această idee este esenţa a ceea ce înseamnă să ne rugăm unul pentru
altul, esenţa rugăciunii de mijlocire. Persistenţa şi perseverenţa necesară în
rugăciunea de mijlocire poate fi prezentă doar în momentul în care mijlocitorul
s-a identificat în gânduri şi simţiri cu persoana pentru care se roagă.
Rolul şi
importanţa acestui tip de rugăciune este evidenţiat în Biblie în
multe pasaje. Un verset care spune foarte multe despre locul mijlocirii este Isaia
59:16a: „El vede că nu este nici un
om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte”. Mirarea este un sentiment care
apare atunci când o persoană observă absenţa unui lucru absolut normal să
existe. Ori să îl surprinzi pe Dumnezeu în această ipostază, fie chiar şi la
nivel de metaforă, este ceva care chiar îţi atrage atenţia. Dumnezeu mirat,
surprins, de faptul că nimeni nu mijloceşte... Dumnezeu aşteaptă implicarea
noastră, a fiecăruia, în rugăciunea de mijlocire.
Lupta
lui Iosua şi a poporului Israel împotriva lui Amalec (Exod 17) este încă
un exemplu relevant pentru subiectul nostru. Rugăciunea lui Moise şi mijlocirea
lui prin mâinile ridicate înspre Dumnezeu a fost la fel de importantă ca şi
lupta efectivă a lui Iosua. În viaţa bisericii, faptul că nu toţi putem lupta
ca Iosua dar toţi putem lupta ca Moise (mijlocind în rugăciune), este un adevăr
care trebuie înţeles şi asumat.
Un alt
exemplu de mijlocitor în rugăciune este Epafra. În Coloseni 4:12-13,
Pavel le scrie celor din Colose: „Epafra,
care este dintre ai voştri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos,
totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi
deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu. Căci vă mărturisesc că
are o mare râvnă pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole”. De la Epafra putem învăţa câteva
lucruri despre rugăciunea de mijlocire. În primul rând faptul că presupune
constanţă şi efort; mijlocirea nu este doar un moment de rugăciune, ci o luptă în rugăciune. În al doilea rând
necesitatea de a fi concreţi în mijlocire (să
stăruiţi în voia lui Dumnezeu fiind desăvârşiţi
şi deplin încredinţaţi). Motivele de rugăciune trebuie să fie foarte
specifice. În al treilea rând modul lui Epafra de a se ruga ne aduce înainte
ideea de consistenţă şi implicare (are o
mare râvnă pentru voi).
John
Maxwell are o ilustraţie care ne ajută să înţelegem de ce trebuie să fim
insistenţi, constanţi şi să fim implicaţi pe deplin în rugăciunea de mijlocire.
El ne provoacă să ne gândim la momentul în care discutăm cu un copil încercând
să îi transmitem un lucru imporant. În mijlocul propoziţiei acesta consideră că
este momentul potrivit pentru a se întoarce la jucăriile lui şi ne lasă să
vorbim singuri. Este foarte dificil să le captezi atenţia mai mult de câteva
minute. Probabil că Dumnezeu simte la fel atunci când vrea să comunice cu noi
iar noi ne întoarcem după scurt timp la „jucăriile noastre”.
Îmi
place să văd rugăciunea de mijlocire ca pe un act al credinţei înaintea lui
Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este cel care dă rezolvarea şi biruinţa în cauzele
pentru care ne rugăm.
Îmi
place să privesc rugăciunea de mijlocire ca pe o dovadă de dragoste înaintea
celorlalţi pentru că ce altceva mai bun poţi face pentru un om, decât să aduci
problema lui înaintea unicului Dumnezeu Suveran şi Atotputernic.
Nu în
ultimul rând, îmi place să văd rugăciunea de mijlocire ca pe o provocare
personală la comunicare consistentă şi insistentă cu Dumnezeu, pentru că acest
tip de rugăciune te provoacă să lupţi şi să treci peste primele sentimente de
descurajare atunci când răspunsul la stăruinţele tale nu vine repede.
În încheiere vreau să menţionez cel mai
important lucru. Motivaţia mijlocitorului, la fel ca în orice altă slujire
trebuie să fie glorificarea lui Dumnezeu!
Cam astea sunt gândurile mele despre rugăciunea de mijlocire. Pentru aprofundare vă recomand următoarele cărţi: Rugăciunea. Aflarea adevăratului
cămin al inimii – Richard Foster, Disciplinele spirituale. Calea
maturităţii creştine –
Richard Foster, Parteneri în rugăciune – John Maxwell şi Viaţa de rugăciune a credinciosului – A. Dollman. Lectură plăcută :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)