Roaga-te pentru misionari

new-logo-praymission



            Prin rugăciune, poţi avea un rol cheie în lucrarea lui Dumnezeu printre oamenii necâştigaţi pentru Hristos.

             Imaginează-ţi cum ar fi să înveţi o limbă care nu a fost scrisă niciodată. Cum ar fi dacă ai încerca să înţelegi toată complexitatea detaliilor unei culturi care este atât de diferită de a ta?

             - Roagă-te pentru ca misionarii să fie perseverenţi, alerţi şi sârguincioşi. Roagă-te ca să aibă o încredere neclintită în Dumnezeu, pentru a putea învinge multele obstacole pe care le întâmpină pe câmpul de misiune.

             - Roagă-te pentru o comunicare clară a Evangheliei în limba oamenilor la care s-au dus, într-o manieră relevantă din punct de vedere cultural.

 

            Gândeşte-te cum ar fi să trăieşti în mijlocul unui trib izolat şi să depinzi tot timpul de colegii tăi pentru cumpărarea celor necesare traiului, pentru orice tranzacţie bancară, pentru a-ţi plăti facturile şi pentru a rezolva o mulţime de alte probleme.

             Slavă Domnului pentru misionarii care au ales să se ocupe de partea logistică, oferind astfel colegilor lor posibilitatea de a se implica total în plantarea de biserici în locurile mai puţin accesibile.

             - Roagă-te pentru munca în echipă şi pentru un sentiment de încredere că fiecare persoană are un rol important în răspândirea Evangheliei.

 

            Cum ar fi să trebuiască să-ţi educi copiii în mijlocul unei alte culturi?

            - Roagă-te pentru perseverenţă, răbdare, hărnicie şi pentru rechizitele necesare în procesul educării copiilor în sistemul de home-schooling.

            - Roagă-te pentru profesorii care s-au consacrat în a-i iubi şi a-i educa pe copiii misionarilor din cadrul şcolilor de misiune. Roagă-te pentru creşterea spirituală, intelectuală şi fizică a elevilor pentru slava lui Dumnezeu.

            Acum, gândeşte-te la oamenii din triburi care necesită ajutor medical. Imaginaţi-vă că familia dumneavoastră are nevoie de înrijire şi ajutor. Cum este oare să duci dorul părtăşiei din biserica de acasă şi a relaţiilor speciale cu prietenii şi cu familia?

 

            Cum este să simţi impactul întunericului spiritual care te înconjoară?

            - Roagă-te ca misionarii să poată să-şi facă timp pentru împrospătare spirituală şi relaxare fizică. Să aleagă ce este cel mai bun dintre multele lucruri bune, întrucât totdeauna sunt mult mai multe nevoi decât resurse şi abilităţi pentru a le întâmpina.

            - Roagă-te ca nici un lăstar de amărăciune să nu crească printre membrii familiilor sau printre colegii misionarilor.

            - Roagă-te ca să aibă mereu bucurie în Domnul, indiferent de circumstanţe.

            - Roagă-te pentru biruinţă spirituală. Pentru viziune şi înţelepciune de a ajuta oamenii să vină să-L cunoască pe Hristos ca Mântuitor şi să crească în maturitate.

            Roagă-te în mod regulat pentru misiunea transculturală!

             Astfel vei experimenta puterea lui Dumnezeu şi vei ajunge să-L cunoşti pe Dumnezeu mai bine. Luptând pentru sufletele pierdute şi cerând putere spirituală pentru cei care lucrează pe câmpul de misiune, tu vei avea o influenţă în vieţile oamenilor pentru toată veşnicia!

mergetiiiiiiiiiii

Lumea e oglinda ta

Se zice ca demult, intr-un sat mic si indepartat, era o casa parasita. Intr-o ziaaaaa, un catelus, cautand adapost pentru a se ascunde de soare, s-a strecurat printr-o crapatura a uneia dintre usile casei. A urcat incet scarile vechi de lemn. Sus a dat peste o usa intredeschisa; incet, a intrat in incapere.

Spre surprinderea lui, si-a dat seama ca in camera mai erau inca 1000 de catelusi care-l priveau fix asa cum ii privea si el pe ei. Catelusul a inceput sa dea din coada si sa ciuleasca urechile putin cate putin. Si ceilalti catelusi au facut la fel. Mai apoi a zambit si a latrat vesel la unul din ei. Catelusul s-a mirat sa vada ca toti cei 1000 de catelusi ii zambeau si ei si latrau cu bucurie inspre el! Cand a iesit din camera si-a spus in sinea lui: "ce loc frumos! O sa mai vin pe aici sa-i mai vizitez!"

animals_dogs_funny_dog_013643_Dupa un timp, un alt catelus fara stapan a intrat in acelasi loc. Dar, spre deosebire de primul, acesta, cand i-a vazut pe cei 1000 de catelusi, s-a simtit amenintat pentru ca il priveau intr-un mod agresiv. Pe urma a inceput sa maraie; imediat a observat ca si cei 1000 de catelusi maraiau la el. A inceput sa latre cu furie; ceilalti 1000, la fel. Cand a iesit din camera, catelusul si-a zis: "ce loc ingrozitor! Nu mai vin niciodata aici!"

In fata casei scria:  "casa celor 1000 de oglinzi". Toate feţele din lume sunt oglinzi". Decide ce chip vei arata celor din jur... Iti vor raspunde pe masura.

Lucrurile cele mai frumoase din lume nu se vad si nici nu se ating, se simt doar cu inima. Mai intai trebuie sa ploua ca apoi sa apara curcubeul!

Raman cu Tine

Trasand pas cu pas, viata se scurge usor, cu fiecare cuvant, respiratie, zambet... pamantul, cu o privire dusmanoasa, imi spune mereu ca-s doar un abur, ca voi trece, dar eu sunt mai mult de-atat! Sunt un abur trecator, dar unul care se inalta spre cer!

Apoi, o soapta-mi arata ca sunt un fir risipit de nisip... da! Sunt un fir de nisip, unul care tanjeste dupa mare... dupa marea dragoste a Tatalui...!!

Sunt doar o picatura-ntr-un ocean, ce se poate ineca oricand, dar sunt acea picatura ce se rasfata in lumina lui Isus...!

Sunt, poate... o stea neinsemntata pe mandra bolta... dar aleg sa stralucesc langa maretul Luceafar!

Copilul Tau sunt, Doamne... si stiu ca-s unul valoros, rascumparat de Tine! Chiar un abur, un fir de nisip, sau altceva, aleg dragostea Ta sa-mi dea valoare! ...si chiar daca aici sunt trecator, raman cu Tine, pregatindu-ma pentru ziua in care voi straluci vesnic printre stele vesnice! 8->

 

RebyBal,13Martie09



 twf0094h

Doamne, daca Tu n-ai fi

Doamne, daca Tu n-ai fi


 


Doamne, daca Tu n-ai fi


Soarele n-ar straluci,


Stelele nu ar luci,


Luna-n nori s-ar risipi.


 


Doamne, daca Tu n-ai fi,


Pamantul pustiu ar fi,


Si bezna-n morcila s-ar scufunda


De n-ar fi lumina ta.


 


Doamne, daca Tu n-ai fi,


Nici iubirea n-ar mai fi,


Am fi egoisti si rai,


Iar in suflet am fi goi.


 


Doamne, daca tu n-ai fi,


Fara Tine... ce-as mai fi?


Doar un fir de praf patat,


Un nimic neinsemnat.


 


Doamne, daca Tu n-ai fi


N-as fi eu, nici noi n-am fi.


N-ar fi viata, n-ar fi moarte,


N-ar fi zi si  n-ar fi noapte.


 


Doamne, daca Tu n-ai fi


Ar mai fi... nimci n-ar fi.


N-ar fi zambet sau durere,


N-ar fi lacrimi, nici putere,


 


N-ar fi ape, munti, campii,


Daca Doamne, tu n-ai fi.


N-ar fi ploaie, nori sau ceata,


N-ar fi nicio simpla viata.


 


N-ar fi plante, nici paduri,


Sentimente, nici ganduri,


Animale n-ar mai fi,


Daca Doamne, Tu n-ai fi.


 


N-ar mai exista nimic,


Nici ce-i mare nici ce-i mic.


Toate, toate ar muri,


Daca Doamne, Tu n-ai fi.


Tu esti tot si esti in toate,


Doamne, esti lumina-n noapte.


Esti al lumii salvator,


Doamne, Tu esti creator.


 


Fara Tine ar fi poate,


Totul infinit in noapte.


Dar existi si esti aproape,


In mana Ta le tii pe toate.


 


...


 


N-ar fi cer, n-ar fi pamant,


N-ar fi cant, nici foc arzand.


Universul n-ar mai fi,


Daca Doamne, Tu n-ai fi.


 


Ada Andruş – 02.martie.2009


 


                                                                                Toate drepturile rezervate autorului.


                                                                                 Utilizarea neautorizata este strict


                                                                                   Interzisa fara aprobarea


                                                                                  Producatorului J