Lecția de corectitudine. Dialog.

Era duminică după-masa. Mă pregăteam să plec din nou la biserică. Până aici totul este absolut uzual. Mersul la biserică este un lucru normal, pe care (recunosc) îl fac de multe ori fără să mă gândesc că asta este ceva deosebit, special, de mare valoare.

Înainte să plec mă sună profesorul (neștiind că îmi va da o lecție de viață), apoi avem un dialog ieșit din comun. Primesc la telefon lecția de corectitudine, dreptate, principii de neclintit, voință de fier. Și o puternică demonstrație că mersul la biserică poate fi ceva special de fiecare dată.

Eu: Alo, da!?
Profu': Salut! Ghici ce mi s-a întâmplat?

Eu: Hmm... nu știu. Ești bine?
Profu': Da... doar că... Am coborât în stație să îmi cumpăr bilet și casa de bilete este închisă.

Eu: Oh, păi du-te fără bilet! Nu e vina ta că au închis.
Profu': Nu! Eu nu mă urc în autobuz fără să am bilet. Mă duc pe jos! Știi ce mult îmi doresc să ajung la biserică.

Eu: Dar o să întârzii! E prea departe. Cum să mergi pe jos o oră...?! („...pentru un program de biserică” - asta nu i-am spus, îmi era jenă).
Profu': Vreau neapărat să ajung! De-abia aștept. Am pornit deja, o să întârzii puțin, dar mă duc.

Eu: Hey! Urcă-te fără bilet. Doar nu sunt controlori duminica!
Profu': Nu îmi mai spune asta. Mă enervezi când faci asta... Eu nu fac așa ceva.

Eu: Bine, doar că nu-mi place ideea că nu te pot ajuta.
Profu': E ok. Nu de-asta te-am sunat. Du-te pregătește-te și tu.

Eu: Bine... Drum bun. 
Profu': Mulțumesc. Pa pa!

Dacă totul se termina aici, cred că toată întâmplarea asta rămânea o conversație ciudată, în care am simțit că nu pot face nimic pentru a schimba lucrurile. Nu-i vedeam sensul, nu mă simțeam liniștit. De ce a trebuit să aud asta? De ce se întâmplă asta?

După câteva minute, sună telefonul din nou.

Eu: Alo.
Profu': Salut! Am mers pe jos o stație. Aici era casa de bilete deschisă. Mi-am cumpărat bilet. Acum sunt în bus.

Eu: Super. Ce bine!!! Ce fain!!!
Profu': Ok. Am vrut doar să știi. Ne mai auzim. Pa!

Eu: Pa...

După câteva minute, eram în biserică. A fost o atmosferă foarte faină și dintr-o dată mi-a căzut fisa: Asta a fost o lecție! Profu' a trecut cu brio lecția de corectitudine! Situația asta a fost un test. Dumnezeu a vrut să vadă caracter, integritate, corectitudine. Chiar dacă dorința de a ajunge era imensă, principiul „legalității” nu trebuie călcat. Asta m-a învâțat Profu' ieri...

Eu: Alo, Profu'? Mulțumesc!

Decat sa plang mai bine...

Estera fusese un copil orfan crescut de unchiul ei celibatar, Mardoheu. Când regele Ahașveroș s-a hotărât că dorește o nouă soție, slujitorii acestuia au organizat cel mai mare concurs de frumusețe din toată istoria.
Estera a câștigat acest concurs de frumusețe și a mai câștigat și favoarea tuturor din palat. 

Atunci când unchiul ei, Mardoheu a refuzat să i se închine lui Haman, unul dintre sfetnicii de frunte ai împăratului, acesta a decis nu doar să-l omoare pe Mardoheu ci Haman a primit permisiunea împăratului de a măcelări întreg poporul evreu. Atunci când Mardoheu a aflat despre acest plan ticălos, și-a rupt hainele, s-a îmbrăcat în sac și cenușă și a ieși afară în mijlocul orașului și s-a văitat în gura mare...

Din păcate, exemplul de răspuns al lui Mardoheu la circumstanțele sale teribile poate că este asemănător cu cel pe care îl ai tu la evenimentele din viața ta. Când nu-ți merg lucrurile cum vrei tu, urmezi exemplul lui Mardoheu: îți pui hainele de jale și apoi te vaiți și te plângi așa de tare și cu atâta patimă că te aude tot orașul!
Dacă tu alegi copilărește și egoist să umbli prin viață îmbrăcat(ă) în sac și cenușă, prin asta îți vei nega relația ta intimă cu Regele tuturor regilor! Tu ești un creștin care vei petrece eternitatea cu Isus și totuși, preocuparea ta pentru durere sta în calea dulceții părtășiei dragi cu El aici, pe pãmânt?

Noi credem greșit că dacă strigăm suficient de tare când suntem în durere, vom primi prin asta o audiență la Dumnezeu. Dimpotrivă, cheia prezenței Sale se află în mulțumire! 

Atunci când împărăteasa Estera a auzit de spectacolul demn de milă pe care Mardoheu îl dădea în fața porților împăratului, ea a trimis acestuia îmbrăcăminte nouă, dar acesta a refuzat să o poarte. Duhul Sfânt ți-a dăruit o nouă haină pe care să o porți, dar adesea noi refuzăm să purtăm haina cea nouă a laudei și alegem să defilăm prin viață îmbrăcați cu haina durerii. Regele regilor știe că în prezența Sa ai parte de o viață victorioasă și că ușa este larg deschisă ca tu să intri. Din păcate, tu nu poți să intri în curțile palatului Său atâta timp cât ești îmbrăcat cu dezamăgirea din circumstanțele tale. 

Îmbracă-te cu haina laudei! Decât să zgribulești în haina durerii emoționale... mai bine ridică-ți mâinile în aer și cântă în prezența Sa!

(Material preluat si adaptat din Youversion Bible)

True Story: Sejur pe faleza

Fundația Doriana Turda a inițiat campania umanitară „O viață grea; Definiția!”. Cu această ocazie, voluntarii Fundației Doriana au avut șansa de a cunoaște povești de viață impresionante. Trei dintre ele le găsești mai jos. Dincolo de povești, poze și cuvinte, sunt oameni care nu au nevoie de dicționar explicativ pentru a înțelege definiția sintagmei „viață grea”. Unii chiar au o Viață Grea! Implică-te și tu! Informează-te, află povești de viață adevărate și acționează. Ajută în mod personal sau distribuie poveștile de viață până când informația ajunge la omul potrivit. Descoperă și tu bucuria de a dărui!

„Sejur pe faleză”

Pentru multi este un vis sa locuiesti pe faleză, la malul mării, lângă un lac frumos sau lângă un râu ce curge liniștit...

Cei care locuiesc pe malul râului Arieș, în Parcul Tineretului din centrul orașului, într-o clădire improvizată, au însă o poveste de viață departe de visul frumos al multora dintre noi.

N. Costea și soția dânsului locuiesc aici de 16 ani! În ultima periodă au luat-o alături de ei pe o nepoată care are 5 copii mici. Ea împreună cu trei copii locuiesc în șoprul din imagine (2.), un loc în care bate vântul și nu există nici o sursă de încâlzire... Sus în clădirea puțin încâlzită la foc de lemne (1.), dl. Costea și soția au grijă de cei 2 nepoți gemeni pe care i-am gasit dormind.


Ce ne-a placut la dl. Costea a fost buna dispozitie si dovada ca munceste ce poate: carutul plin de PET-uri pe care le ducea la reciclat si gradina imprejmuita aranjat. Ne marturisea cu tristete: „Lucrez si eu ce pot! Am muncit la Sticla multi ani dar inca nu am varsta de pensionare. Iar asa batran... cine ma mai angajeaza?”

Faptul ca s-a oferit sa-si ajute nepoata ramasa pe drumuri cu cei 5 copii ne face sa credem ca oamenii care au nevoi, nu doar dorinta de a strange mai mult, inteleg mai bine acest principiu al vietii: daruieste pentru a fi fericit!

Incearca si tu! Descopera bucuria de dărui!



(Pentru detalii despre cazul acesta puteti scrie un mesaj privat pe pagina de facebook a Fundației Doriana)
A apărut o eroare în acest obiect gadget