Ce este integritatea?


Noi ne gândim că o persoană care are integritate este cineva onest și de încredere, un om de cuvânt, dar integritate înseamnă mult mai mult...

Integritatea unei clădiri determină dacă aceasta va rezista peste ani și chiar secole. Integritatea unui pod face diferența dintre a rezista sau a se prăbuși atunci când este traversat. Integritatea în luarea unei decizii poate afecta viiorul unei națiuni, o afacere, o carieră, o familie, o relație de prietenie, sau viața unei persoane. Integritatea sau lipsa ei are impact asupra vieții noastre în fiecare zi.

Termenul ebraic din Vechiul Testament pentru integritate este tome și înseamnă integralitate, prosperitate, inocență – o condiție a inimii care include a fii fără prihană și curat. Biblia este plină ochi de versete despre integritate și ne spune istoria unor femei și barbați a căror integritate a fost testată. Unii au stat tari și neclintiți. Alții au avut probleme cu integritatea pentru faimă, bogații sau dorința de putere. Mulți au făcut o alegere greșită la un moment dat, știrbind astfel integritatea lor.
Fiecare vrem să spunem despre noi că suntem niște oameni integri. Dar dacă ne facem o analiză onestă a fiecărei decizii pe care am luat-o, a fiecărei relații pe care am avut-o, a fiecărui gând izvodit, a fiecărui cuvânt spus… vom avea destule semne de întrebare despre consistența corectitudinii noastre și despre „omul de încredere care sunt”.

Adevărul este că fără Dumnezeu, integritatea adevărată nu poate fii menținută. Există prea multe tentații, ispite, circumstanțe ale vieții care ne „facilitează” luarea unei decizii greșite. Și este suficient un singur moment de neatenție! Dar Dumnezeu ne oferă mila, harul și iertarea Sa! El este întotdeauna prezent și disponibil să ne ofere așa ceva când i le cerem. Și primim fiecare o a doua șansă de a trăi în integritate.

Umblii tu în neprihănire și integritate, sau e momentul să ceri o a doua șansă!? Vorbește cu Dumnezeu despre asta chiar acum. El așteaptă să audă părerea ta despre asta!

Gândește-te... Ce decizii de schimbare ar trebui să iei? Care este rugăciunea ta în acest sens?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu