Inima mea era aşezată înaintea Maestrului Olar. Păcatul şi suferinţa o ruinaseră şi o pătaseră. Era nefolositoare şi nu mai putea primi revărsarea dragostei Sale, căciavea prea multe spărturi. Acestea se iviseră pe când lutul era încă moale, fiindcă durerea o biciuise cu un bici nemilos şi-i lăsase multe urme de lovituri şi cicatrici. Era cenuşie, lipsită de strălucire şi respingătoare… nefolositoare.
Stăpânul plângea căci ştia ce trebuie să facă. Trebuia să-mi zdrobeasca inima în bucăţi fără număr înainte să-I fie de vreun folos. Ridică ciocanul împrejurărilor şi-i îngădui loviturii dureroase să-mi zdrobească inima... Din nou şi din nou făcu acelaşi lucru până când inima mi-a ajuns numai ţărână... fără viaţă şi nemişcată. Suspină, şi un şir de lacrimi alunecaseră pe obrajii Săi.
Mă privi în ochi, şi cu blândeţe îmi spuse... „Fii curajos, copilul Meu. Nu am terminat încă. Suferinţa pe care o înduri, îţi va face bine în cele din urmă. Eu am un scop în tot ceea ce fac”.
Şirul de lacrimi care a curs din ochii Săi a căzut ca nişte picuri de ploaie peste ruinele inimii mele. Şi pe măsură ce Stăpânul o modela, inima mea devenea din nou un bulgăre de lut moale şi prelucrabil. A ajuns încă odată folositoare, a căpătat viaţă şi a dobândit un nou rost.
Stăteam şi priveam cu deplină uimire când Stăpânul modela un nou vas din lutul inimii mele. Nu ştiusem că poate face aceasta. Vasul nu avea forma celui original, dar de data acesta, în loc să fie distrus de durere, l-a prelucrat în mod minunat cu amprenta dragostei Sale. El mai are încă mult de lucrat la inima mea, dar ştiu sigur că nici o inimă nu poate fi atât de zdrobită încât Stăpânul să n-o poată transforma într-o frumoasă capodoperă a iubirii Sale...
“I believe there is divine imagination Give it wings for it created aviation Every little hop you’re holding inside Every little gleam you keep in you eyes A dream, yeah, a dream.
Before a seed became a flower there was a vision The dream is planted deep, He’ll shower it with wisdom Flowing with love that’s making you smile You’ve waited in your faith you’ve dreamed your whole life Your soul begin to fly.
There’s a dream in your heart And His heart is your prayer You can move mountains with your life in His hands He’ll tear down the walls and He’ll walk where you can’t Have faith in the power to believe He’s given you a dream.
I pray you dream will leap beyond your expectations You’ll see miracles He has no limitations Listen to His voice a spark will ignite Let Him be the strength to carry your life He’ll raise your spirit high.
You will find the bloom beneath the sunshine Reach inside and sail to His horizon Every little hope you’re holding inside Every little gleam you keep in your eyes You’ve waited in your faith you’ve dreamed your whole life Let your soul begin to fly.
Faith in the power to believe He has given you a dream Faith in the power to believe Gotta have faith in the power to believe He has given you a dream Faith in the power.”
Purtata intre rasarit si apus, am cutreierat cararea toamnei, fredonand in prezenta soarelui: “You raise me up” .
M-am cufundat in frunze si am lasat un zid de ceata sa sufle ca un curent impotrivagandurilor mele …
Asa, am calcat pe frunze, cuvinte, cugete si am intins dorinte spre cer… Am cantat zambete, am suras cu ochii... si am privit cu inima!
Am stat mana-n mana cu nadejdea, dar vantul, ca o strafulgerare, a adus uscaciuni ale trecutului peste fata mea... am incercat sa le indepartez, dar a fost mai usor cand am simtit o Mana blanda, care le-a luat cu usurinta.
Am continuat, si i-am strans mana nadejdii, cu mai multa siguranta si hotarare...
Increzatoare, mi-am definit pasii... am zambit si am alergat spre ceea ce numesc viitor... am inceput sa alerg spre azi... si poate... spre maine.
Articol scris R.B. – 15 octombrie 2008
Ps.: citeste gandurile astea si apoi fa-ti timp sa meditezi. Dumnezeu vrea sa iti vorbeasca... Nu fii insensibil, o sa pierzi mult. (Nelutu)
Patru paşi ai de urmat: 1. Citeşte articolul; 2. Vezi video de mai jos; 3. Gândeşte-te cum stai; 4. Wake up... and act! (Trezeşte-te şi acţionează)
Frumuseţea Inimii
Se povesteşte că într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inima din lume. Nu după mult timp, în jurul lui s-au strâns o mulţime de oameni care îi admirau inima: era într-adevăr perfectă! Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată…
Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele!
Oamenii au început să-şi întoarca privirile spre inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndraznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, şi erau locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi, lăsând să se vadă răni larg deschise, înca sângerânde.
-Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă? işi şopteau uimiţi oamenii.
- Cred că glumeşti, spuse tânarul după ce a examinat atent inima bătrânelului. Priveşte la inima mea, este perfectă! Pe când a ta este toata o rană, numai lacrimi şi durere.
- Da, a spus blând bătrânul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea: rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lângă mine, care adesea imi dă in schimb o bucată din inima lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucăţile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartăşit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor… Acestea sunt rănile deschise din inima mea, pentru că a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste răni sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni. Cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor… Înţelegi acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii? a încheiat cu glas domol şi zâmbet cald bătrânelul.
Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrân, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata şi a pus-o în inima lui. A rupt, apoi, o bucată din inima brăzdată de cicatrice şi i-a întins-o tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase.
Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima bătrânului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum.
Cât de trist trebuie să fie să mergi pe calea vieţii cu o inimă întreagă în piept… O inimă perfectă, dar lipsită de frumuseţe… Inima ta cum este? O poţi împărţi cu alţii?
Un val de pogromuri anticreştine a cuprins în ultimele luni India, Irakul şi Iranul. În Irak, creştinii se refugiază din calea atacurilor, hinduşii îi forţează să se convertească, iar Iranul pedepseşte cu moartea convertirea.
Prejudecăţile care, în trecut, i-au exclus pe evrei şi pe musulmani din societăţile europene s-au mutat în Orient şi apar acum mai flagrante ca niciodată. În Iran, Irak şi India, creştinii sunt prigoniţi de grupurile religioase dominante.
Prigoana creştinilor a trecut de stadiul de ipoteză în Irak. Potrivit „Los Angeles Times”, aproximativ 933 de familii creştine din oraşul Mosul au fost nevoite în ultimele săptămâni să-şi părăsească locuinţele şi să caute sanctuar fie la rude, fie în şcoli, biserici sau mănăstiri, din cauza atacurilor venite din partea militanţilor sunniţi. Duminică, patronul creştin al unui magazin de muzică din Mosul a fost împuşcat mortal chiar în prăvălia sa.
După ce s-a întâlnit cu reprezentanţii creştini, prim-ministrul irakian, Nuri al-Maliki, a promis că guvernul le va oferi acestora protecţie, anunţă Reuters. 1.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi în Mosul pentru a întări securitatea în zonele populate cu creştini.
Creştinii, împreună cu alte grupuri religioase şi etnice din provincia Ninive, care cuprinde oraşul Mosul, sunt supuşi persecuţiei încă din 2003. Situaţia s-a agravat pe fondul tensiunilor dintre populaţia kurdă şi cea arabă pe tema viitoarei graniţe dintre Irak şi Kurdistan. Intensificarea atacurilor la adresa creştinilor coincide cu o dezbatere legislativă în Bagdad despre garantarea unor locuri speciale pentru grupurile minoritare în consiliile regionale.
Situaţia creştinilor este comparabilă şi în India, o democraţie populară şi stat laic asemenea Irakului, unde creştinii constituie de-abia 2,3% din populaţia ce depăşeşte un miliard. Aproximativ 40.000 de creştini s-au refugiat din provincia est-indiană Kandhamal şi aproximativ 35 şi-au pierdut viaţa după ce, începând cu luna august, casele lor au fost prădate şi incendiate de bande hinduse, scrie „The Telegraph”. Potrivit France Presse, Papa Benedict al XVI-lea a condamnat duminică prigoana la care sunt supuşi creştinii în India şi în Irak.
„Convertiţi-vă la hinduism, altfel veţi fi ucişi sau alungaţi din sat”, sunt ameninţările primite de Solomon Digal, un creştin indian, de la consătenii săi hinduşi şi redate de „International Herald Tribune”. Bandele de agresori, afiliate partidului radical de opoziţie Vishwa Hindu Bhartiya Janata sau Consiliului Mondial Hindus, au ars de vii creştini, au distrus 140 de biserici din zona Kandhamal şi au violat o călugăriţă.
Ultimul val de violenţe religioase este cel mai grav din India ultimilor ani. Potrivit „IHT“, conflictul religios a fost declanşat odată cu uciderea unui predicator hindus pe 23 august. Deşi poliţia a pus crima pe seama gherilelor maoiste, radicalii hinduşi îi consideră vinovaţi pe creştini, ţinând cont că predicatorul îndemna frecvent locuitorii din zonă să adopte hinduismul în detrimentul religiei creştine.
În Iran, prejudecata religioasă este instituţionalizată. Parlamentul de la Teheran a adoptat cu o lună în urmă o propunere de modificare a Codului penal islamic, care introduce pedeapsa cu moartea pentru bărbaţii care se leapădă de religia islamică şi închisoarea pe viaţă în cazul femeilor. Chiar dacă noile prevederi încalcă flagrant normele internaţionale privind drepturile omului şi chiar şi constituţia iraniană, membrii legislativului s-au pronunţat într-o proporţie covârşitoare în favoarea actului: 196 de voturi pentru şi doar 7 împotrivă. Cu toate acestea, nici măcar ONU nu a contestat legea. Cotidianul britanic „The Telegraph” relatează povestea unei femei creştine iraniene, Rashin Soodmand, a cărei viaţă este profund afectată de fundamentalismul religios. În 1990, tatăl ei, Hussein, a fost ultimul om executat în Iran pentru apostazie. Bărbatul se convertise la creştinism în 1960 şi, după ani de hărţuiri, a fost spânzurat în 1990. Acum, fratele femeii, Ramtin, zace într-o temniţă iraniană şi aceasta se teme că, deşi Ramtin s-a născut creştin, el ar putea fi prima victimă a legii care pedepseşte apostazia cu moartea.
Imi place sa arunc stele pe cer, sa adun vise, care sa alerge pana in largul oceanului, pana in bratele sperantei… imi place sa respir curaj… imi place sa ma las purtata de valurile nadejdii… sa adorm ascultand susurul pacii… dar cel mai mult imi place sa sper…
Imi place toamna… imi place linistea frunzelor, imi place cantecul ce-l canta leganandu-se... si minunea prin care castanele se injumatatesc, cazand dur pe o patura moale…
Imi place sa ma intrec cu vantul, sa ma scald in soare… sa-l simt fierbinte pe fata mea… dar cel mai mult imi place sa sper…
Imi plac amintirile… imi plac ochii care zambesc… imi place sa calatoresc purtata de valurile surasului… imi place cand El ma inalta sa privesc dincolo de orizont…. cand imi sterge lacrimile si-mi mangaie obrazul. Sunt recunoscatoare ca-mi da lumina ochilor si pot privi toate aceste minuni… ca presara speranta in fiinta mea… ca imi deseneaza surasul… si ca imi scapa suspinele..
Imi place sa-mi ridic ochii, sa pot cuprinde norii… si sa ma cufund in infinit... dar cel mai mult imi place sa sper… sa cred, in voia Lui, ca speranta de azi, e realitatea de maine!
Contine imagini socante... care din pacate, sunt realitati.
In cazul in care nu merge video de mai jos, click pe link-ul urmator... O sa va ceara sa va logati pentru confirmarea varstei - materialul e interzis minorilor datorita imaginilor socante.
De multe ori, comparam viata cu acea scena de teatru, in care toti suntem niste piese; avand libertatea sa schimbam scenariul ori de cate ori vrem…
Te-ai intrebat insa, ce urmeaza dupa “cortina”? E adevarat ca, o data ce cortina cade, nu mai exista sansa reintoarcerii…
Ma gandesc la o intamplare inainte ca un unchi al meu sa moara… dupa ce si-a trait viata la tara, prins in acea rutina, trudind si agonisind pentru nimic, zilele s-au scurs ca un fir de nisip…
Inainte sa moara, copiii stateau in jurul lui… nici soarele nu mai indraznea sa-si arunce razele prin perdeaua veche, galbuie… cu privirea pierduta, a intins mana… o mana brazdata de trecerea anilor, de lacrimi si zambete… si-a indreptat ochii spre ei: ”Copii, ce am in mana?”… ei crezand ca si-a pierdut mintile, i-au raspuns ca nu are nimic. Cu privirea in gol, i-a intrebat din nou, ridicand tonul vocii: “Spuneti-mi ce am in mana!”…”Nu ai nimic, tata!”… cu buzele tremurande, si ochii inlacrimati, a raspuns… ”Cu atata ma duc”… si asa a si fost.
Gandeste-te in dreptul tau, ce vei tinea in mana inainte sa treci in vesnicie…
Este decizia ta personala, in ce parte te vei lasa condus de acest vant al vietii… si de ce parte a “scenei” vei juca... de asta depinde usa pe care vei iesi…
Da, suntem niste actori, si de fapt, nici nu suntem ceea ce suntem. Cine vom fi cu adevarat, vom vedea dupa ce ne vom termina rolul… si “Regizorul” va decide ca e timpul sa “iesim” de pe scena…
Gandurile urmaresc aceeasi cale, inconjurand starea ta de neliniste, nesiguranta… Drumul lor batatorit te apasa, te stramtoreaza, te incarca… Incerci sa-L regasesti pe Dumnezeu in acest labirint al ingijorarilor, dar pare ca e atat de departe, incat rugaciunea nu poate topi gheata ce ti-a invaluit credinta. Dar indurarea Tatalui sufla PACEpeste sufletul tau… acum, lacrimile ti se usuca si privesti, prin perdeaua transparenta ce nu conteneste sa-ti elibereze ochii, CERUL!
Daniel 3:16,17,18: “Sadrac, Mesac si Abed-Nego au raspuns imparatului Nebucadnetar: Iata, Dumnezeul nostru caruia Ii slujim poate sa ne scoata din cuptorul aprins, si ne va va scoate din mana ta, imparate. Si chiar daca nu ne va scoate, sa stii, imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai si nici nu ne vom inchina chipului de aur pe care l-ai inaltat.”
Te incurajezi… ISUS stie de ce trebuie sa calci pe acest drum spinos… dar ce conteaza, atata timp cat El nu te lasa sa pasesti descult… si ce conteaza cat de lunga va fi asteptarea... si ce conteaza cate lacrimi vei varsa… El toate la aduna in palma Sa, transformandu-le in binecuvantari…
Acum, cand privesti in inima ta, o gasesti goala, Lumina n-o mai zaresti, dar Tatal, El, e acolo, asteptand sa-ti declare victoria!
Sa spunem la fel ca cei trei tineri in cuptor: ”noi credem ca ne va scapa, dar si daca nu o va face, noi tot NU ne vom lepada!!”…
să-I fie de vreun folos. Ridică ciocanul împrejurărilor şi-i îngădui loviturii dureroase să-mi zdrobească inima... Din nou şi din nou făcu acelaşi lucru până când inima mi-a ajuns numai ţărână... fără viaţă şi nemişcată. Suspină, şi un şir de lacrimi alunecaseră pe obrajii Săi.
