Imi place sa arunc stele pe cer, sa adun vise, care sa alerge pana in largul oceanului, pana in bratele sperantei… imi place sa respir curaj… imi place sa ma las purtata de valurile nadejdii… sa adorm ascultand susurul pacii… dar cel mai mult imi place sa sper…
Imi place toamna… imi place linistea frunzelor, imi place cantecul ce-l canta leganandu-se... si minunea prin care castanele se injumatatesc, cazand dur pe o patura moale…
Imi place sa ma intrec cu vantul, sa ma scald in soare… sa-l simt fierbinte pe fata mea… dar cel mai mult imi place sa sper…
Imi plac amintirile… imi plac ochii care zambesc… imi place sa calatoresc purtata de valurile surasului… imi place cand El ma inalta sa privesc dincolo de orizont…. cand imi sterge lacrimile si-mi mangaie obrazul. Sunt recunoscatoare ca-mi da lumina ochilor si pot privi toate aceste minuni… ca presara speranta in fiinta mea… ca imi deseneaza surasul… si ca imi scapa suspinele..
Imi place sa-mi ridic ochii, sa pot cuprinde norii… si sa ma cufund in infinit... dar cel mai mult imi place sa sper… sa cred, in voia Lui, ca speranta de azi, e realitatea de maine!
R.B. – 8 octombrie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu