Mesaje de Sarbatori

Le-am primit, mi-au placut, le-am postat, vi le dedic, le puteti folosi! ;-)

Gandeste-te doar pentru un minut oricine ai fi, ca esti atat de iubit/a incat Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos a decis sa vina in lume pentru tine, sa se nasca intr-o iesle (grajd... loc simplu si murdar) si sa moara pironit pe-o cruce... aratandu-ti ca te iubeste si ca ai pret in ochii Lui! Gandeste-te cine ti-a mai aratat ca te iubeste in acest fel! Isus te iubeste si isi sarbatoreste ziua in fiecare an in 25 decembrie... tu ce-i daruiesti anul acesta? El isi doreste sa-i dai un minut ca sa te faca sa realizezi cat te iubeste si apoi o viata sa traiesti in dragostea Lui... El doreste sa-i daruiesti inima! Sa aveti parte de multe bucurii... si Dumnezeu sa va copleseasca cu iubirea Lui!

Va doresc... un An nou, un alt inceput pentru fiecare...  Sa fim multumitori pentru Darul nepretuit pe care l-am primit... pentru Dragostea imensa care ni s-a aratat si oferit... Sa incepem acest an cu El si sa mergem impreuna pana la capat... sa ne bucuram de experientele care ne asteapta si sa le intampinam cu nerabdare. Sa punem in practica lectiile pe care le-am invatat si sa nu mai repetam greselile facute. Sa pretuim ce avem... Sa ne avantam si mai mult prin credinta... Sper ca aceste sarbatori sa fie speciale si sa aduca bucurie in inimile noastre. Craciun fericit si un An binecuvantat! Domnul sa va binecuvinteze!

Viata e frumoasa, sta in mainile noastre sa ne fie mai bine. Fie ca nasterea Domnului Isus sa ne mangaie inima, sa ne descreteasca fruntile, sa ne aduca iubire si sa ne lumineze mintea pentru a ne face viata mai buna!

Iata reteta perfecta de Craciun: putina binecuvantare, amestecata cu un strop de pace si multa lumina. Se pastreaza inima si se lasa la crescut pana cand vei avea suficient sa dai si altora. La Multi Ani!

Craciun fericit! Fie ca Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va umple inimile de pace si bucurie... si nu uitati Sarbatoritul... fara Isus... nimic nu e frumos!

E randul tau. Deschizi?

“Şi a născut pe Fiul ei cel întâi-născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” Luca 2:7  

V-ati intrebat vreodata de ce Isus s-a nascut intr-un grajd… sau de ce nu s-a gasit loc pentru ei in casa de poposire? Veti spune poate ca, asa trebuia sa se nasca Isus… sa fie smerit… si ca asa a vrut Dumnezeu. Noi ca oameni suntem obisnuiti sa privim din punctul altora de vedere… altcineva sa fie responsabil de ceea ce noi oferim:

            “De unde sa dau mai mult daca patronu’ nu ma plateste mai bine?”…

“Daca e aglomerat sa stea in picioare… cine o pune sa mearga cu autobuzul daca e insarcinata?” (desigur ca exceptiile - printre care te afli si tu, cel care cedezi locul din autobuz pentru batrani, gravide si persoane cu dizabilitati sau care esti bine platit de patron - confirma regula).

Asa era si pe vremea nasterii lui Isus. De unde sa fie loc... era un exod demografic atunci. Toti erau veniti pentru recensamant. Ce alta varianta ar fi?

Isus, stim cu totii, a venit sa ne mantuiasca, sa fim spalati de pacate. Daca oamenii ar fi fost “prea buni”, cu inima larga, milostivi, sau primitori de oaspeti… pentru ce sa mai fi venit Isus? Asa cum spune o poezie… “fiecare da ce are“.  Si ce aveau oamenii din acea vreme sa dea unei femei insarcinate? Dar, Doamne n-am ce-ti da… decat inima mea…

Daca tu traiai in vremea aceea, ce ai fi facut?

            “Cum? Daca eu traiam pe vremea aia... cu siguranta ca ii lasam pe Iosif si Maria la mine in casa!”

Este o vorba… “Dupa razboi, multi viteji se arata” si cam asa este. Povestea lui Isus continua. Si dupa ce Isus traieste printre ei… printre noi, ramanem la fel, nimic nu ne impresioneaza.

Isus, aflat pe cruce, cere apa, ca sa bea. Si ce primeste?

“Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie, şi i-a dat să bea.” Matei 27:48  

Aceleasi lucruri… nici o schimbare. Toate, dintr-o inima fara Dumnezeu.

Isus s-a nascut o data, a fost rastignit o data. Acum sta la usa inimii tale si bate. E randul tau… Deschizi?

De ce ne iubeste Dumnezeu

Multe lucruri se pot face dintr-o foaie de hartie, de la avioane si barcute pana la solniţe sau broscute. Facem ceva si dupa cateva zile gasim foaia prin cosul de gunoi.
            M-a intrebat cineva “De ce ne iubeste Dumnezeu?” si initial am fost tentat sa ii raspund cu versetul care este sursa de inspiratie a acestui site: “Fiindca atat de mult …”, dar acest verset este dovada dragostei si nu motivul ei. Atunci… de ce?

Sa revenim la confectionarea din hartie a vaporaselor… Daca un copil face ceva din hartie iar noi nebagand de seama ce este … sau vazandu-l pe undeva prin camera… il luam… il mototolim si il aruncam la gunoi… Ne trezim apoi cu un copil plangand… cerandu-ne acea hartie “fara valoare”. Il linistim spunandu-i: “Da’ n-ai destule foi in caiet???” sau “Uite alta foaie… faci unul nou!”

Gandeste-te acum ca tu esti vaporasul sau avionul… si Dumnezeu te-a facut… De ce te iubeste Dumnezeu? Pentru ca a pus in tine duh de viata… pentru ca atunci cand te-a creat si mai apoi te-a vazut mototolit… a suferit… si vrea sa te faca nou… pentru ca Dumnezeu e ATOTPUTERNIC!

www.cezareea.ro

Scapa de parerile de rau!

             Din cauza faptului ca nimeni nu este perfect, avem cu totii pareri de rau. Fie ca am luat hotarari gresite, am spus lucruri stupide, sau am irosit timpul, fie ca ne-am facut rau noua insine si/sau altora. Cum ne putem elibera de aceste pareri de rau?

 

Trei strategii care nu functioneza:          

1.                   Le ingropam. Trecutul nu poate fi ingropat. Regretele nerezolvate se vor intoarce si ne vor bantui iar si iar, ca niste fiinte dintr-un film de groaza. Minimalizarea („Nu a fost mare lucru“), rationalizarea („Toti fac asta“) si compromisul  („impaca-te cu mai putin“) sunt modalitati prin care incercam sa ne ingropm parerile de rau. Cu asta nu rezolvam nimic.

2.                   Ii invinovatim pe altii. Aceasta tactica vine de pe vremea lui Adam si Eva. Cand a pacatuit, Adam a procedat barbateste – a invinovatit-o pe sotia lui! Folosim invinovatirea pentru a ne reduce vina. Nici asa nu merge.

3.                   Ne pedepsim singuri. Fara sa ne dam seama, incercam sa platim pentru vina noastra prin depresie si alte forme de autopedepsire. Si constiinta nu stie niciodata cand sa se opreasca! Multi isi petrec viata intreaga auto-condamnandu-se. Nu scapam de parerile de rau nici asa.

 

Ce vrea Dumnezeu sa fac cu parerile de rau?

1.    Recunoaste-ti vina. Fa-o in mod deschis. Nu cauta scuze. „Cine isi ascunde faradelegile nu propaseste, dar cine le marturiseste si se lasa de ele capata indurare.“ (Proverbe 28:13)

2.    Accepta iertarea lui Hristos. El asteapta sa te ierte. Cere-i sa iti curete constiinta. „Acum dar nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus.“ (Romani 8:1)

3.    Iarta-te si concentreaza-te asupra viitorului. „Nu va mai ganditi la ce a fost mai inainte si nu va mai uitati la cele vechi! Iata, voi face ceva nou.“ (Isaia 43:18-19)

Eliberare? Cu Dumnezeu se poate!

12.12.2008 - a.n.

Normalul - o Minune!

“Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele: Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarle Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”- Psalmul 139:13-14

Lui Dumnezeu Ii place ordinea si randuiala. El a pus Universul in miscare sub actiunea unor principii, forte (ex: forta gravitationala) si omului i-a oferit resursele necesare vietii. Indelung rabdator si maret in bunatate, Dumnezeu se ingrijeste de noi in fiecare zi, oferindu-ne dragoste, putere, aer, hrana, santate si tot ce avem nevoie ca sa traim si sa putem fi fericiti. Din pacate, ne-a obisnuit cu toate acestea si au devenit obsnuinta pentru noi, punandu-le numele de “NORMAL”, intelegand prin aceasta ceea ce noua ni se pare firesc sa se intample, si am fi indreptatiti pentru asta. Ce greseala!

Astfel, gandirea omului fiind limitata, in situatii in care stiinta nu mai are nici o putere, dar totusi acestea se rezolva, noi spunem ca este o minune infaptuita de Dumnezeu. Astfel, noi asociem cuvantul “minune” cu ceva supranatural care se intampla destul de rar pentru ca oamenii sa fie mirati de aparitia ei, si asupra caruia oamenii nu au nici o putere. Bun…

Credem ca vindecarea unei boli incurabile, invierea din morti, aparitia miraculoasa a unor lucruri si altele de felul acesta, sunt minuni. Adevarat! Dar sa ne gandim… numai atat? Poate cumva omul sa dea cuiva suflare de viata? Nu este si aceasta o minune? Faptul ca sangele tau curge prin vene, inima ta bate si ai destula forta pentru o schita un zambet care poate insenina viata cuiva… nu este tot o minune? Poate omul turna BUCURIE adevarata intr-un suflet? Poate da pace? Nu sunt toate acestea minuni, chiar daca noi poate ne-am obisnuit cu ele si le numim normale? Poate vreun om sa garanteze ca a doua zi se va trezi? Faptul ca azi dimineata te-ai trezit, ti-ai putut scalda privirea in cerul patat in cateva locuri cu norii cenusii si faptul ca ti-ai putut inalta vocea spre cer pentru a vorbi cu Tatal… nu este o minune?

Nici cea mai mica celula din corpul tau nu poate functiona fara puterea de la Dumnezeu, nici un fir de par nu iti creste de unul singur si nici o coarda vocala nu poate vibra fara vointa Lui Dumnezeu. Ne-am obisnuit cu lucruri pe care le numim normale dar asupra carora nu am avea nici un drept fara bunavointa lui Dumnezeu. Dar oare suntem constienti ca nu este deloc ceva normal sa le putem face?

Ni se pare normal sa avem aer. Dar omul care a murit acum 2 minute, crezi ca, daca ar avea ocazia, ar spune la fel?

Ni se pare normal sa avem mancare… Ai privit vreodata oasele care impung vizibil pielea, dand posibilitatea sa fie numerate, a vreunui copil din Africa?

Ni se pare normal sa avem pace… Crezi ca ar putea spune acelasi lucru, daca ar mai avea ocazia, ultimul om de care ai auzit ca s-a sinucis?

Ni se pare normal sa spunem cuvantul “mama”… Dar te-ai intrebat cate multimi de copii nu au cui sa rosteasca acest cuvant?

Ni se pare normal ca seara sa ne asezam intr-un pat moale, sa ne punem capul pe o perna si sa ne acoperim cu o plapuma calduroasa… Dar te-ai dus vreodata intr-o noapte fruguroasa afara, sa privesti cati oameni ingheata de frig, neavand la ce sa spuna ”casa”, eventual doar unor betoane inghetate, tomberoane pline de gunoi, poduri sau beciuri?

Ei bine… ce semnificatie mai are pentru tine cuvantul “NORMAL”?

Tot mai des auzim in jur expresia: ,,Dumnezeu a uitat de mine!”. Eu spun sa te duci la prima oglinda pe care o gasesti si priveste-te. Insusi faptul ca te vezi este o mare minune! Atinge-ti ochii… priveste ce minunatie! Nici un om nu poate crea asa ceva! Priveste-ti chipul frumos… atinge-ti buzele care pot calauzi cuvinte care rasuna din adancul inimii tale! Ce fiinta minunata a creat Dumnezeu! Daca El ar fi uitat de tine, nu ai fi avut puterea sa clipesti, sa auzi, sa spui un cuvant! Dumnezeu te iubeste si vegheaza asupra ta! Lui ii pasa de tine!

Esti o MINUNE! Tot ceea ce avem, facem, ceea ce suntem nu sunt lucruri normale. Toate sunt daruri de la Dumnezeu, nemeritate si pe care omul nu le poate oferi! MANTUIREA pe care o poate avea oricine in sangele Lui Hristos, este cea mai mare MINUNE!

Daca ar fi sa numim ceva normal, acestea ar trebui sa fie: sa Il iubim pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le-a facut, si pentru ca tot ceea ce suntem, suntem datorita Lui! Este normal sa Ii slujim cu dragoste si sa iubim, sa facem ceea ce El ne porunceste.

POTI NUMI CEEA CE ESTI DATOR SA FACI CA FIIND CEVA ”NORMAL”… DAR NICIODATA NU POTI NUMI PUTEREA DE A FACE UN LUCRU CA FIIND CEVA NORMAL!

TOT ceea ce ESTI, ce AI, ce FACI, e datorita Lui Dumnezeu!

 

09.decembrie.2008 – by mada

Spune-i despre Isus

   Era o noapte rece, ploua… nu se zarea nimic pe strada… nimic altceva decat dansul firelor de ploaie, si un vant inabusit.
   Surpinzator, apare si umbra unei siluete din care se preling acei picuri amagitori... imbratisa necunoscutul, intunericul, singuratatea… dar acest sentiment era deja cunoscut… se cufunda cu asta zi de zi; se spune ca speranta nu moare, dar nici nu mai stia ce e asta.
   In fiecare zi se trezea cu aceleasi ganduri detestante, ochii familiarizati cu lacrimile si acea apasare a sufletului, pe care NIMENI, absolut nimeni nu o putea mangaia.
   Umbra palida isi tara viata zi de zi, si acum iat-o ingenunchiata, simtind ca si cel mai mic fir de viata se scurge...
   Speranta si viitorul erau ingropate sub un munte de greseli, si regrete…
   O avalansa de explicatii napadeau… isi intoarse privirea si, cu un suspin ingenunchiat vrea sa renunte!
   DAR!... Isus,… Isus, care cu o privire plina de atata iubire, o insosteste, si de ceva vreme ii tine intinsa mana, dar aceasta umbra vie nu stie asta…
    DAR!.... Isus POATE!
   S-a tarat prea mult in durere, si acum a ajuns sa fie robita, DAR ISUS POATE elibera!
   Aceasta silueta necunoscuta e persoana pe care o cunosti, careia tu ii vorbesti si care inca mai zace in ploaia singuratatii luptandu-se...
   Spune-I de Isus al tau! EL POATE… sa ridice, sa elibereze, sa ierte… sa schimbe! EL E SPERANTA ADEVARATA!

09.decembrie.2008 – R.B.

Despre Caracter

Caracterul este o carte de vizita, nescrisa pe hartie,dar sapata in adancul fiintei, care te prezinta oriunde,
oricand si oricui. El se exprima prin felul in care te imbraci, cum te comporti in familie, in biserica, in
societate, prin felul in care conduci bicicleta, caruta sau masina; prin felul in care iti alegi prietenii.
Nu uita vorba din batrani: "Pasarile de aceleasi pene zboara impreuna" sau "Spune-mi cu cine te imprietenesti,
ca sa-ti spun cine esti." Toate adeveresc, fara grai, ce fel de caracter ai tu. Faptul ca iti ti cuvantul sau
ti-l calci, ca esti punctual sau vesnic intarziat, ca esti ordonat sau dezordonat, ca privesti lucrurile de
fond sau doar pe cele de suprafata, ca iubesti curatia sau ca te complaci in murdarie, ca esti aprins sau bland,
ca esti certaret sau pasnic, ca esti mandru sau smerit, ca te bucuri de lucrurile usuratice sau de cele serioase,
toate acestea, absolut toate, spun ce fel de caracter ai. Nu putem sa ni-l ascundem. Toate vorbele, toate miscarile,
toate faptele noastre ne tradeaza. Ele spun in gura mare ce fel de caracter avem.

     Caracterul trebuie format, dezvoltat. Tim LaHaye a scris: "Caracterul nu se naste odata cu persoana. El se formeaza
prin dragostea si grija parintilor. Este datoria lor sa instileze in inima copiilor principiile pe care Dumezeu le-a
instilat inlauntrul lor."



    Caracterul este ceea ce esti tu pe intuneric.

     Ii admiram pe oamenii de geniu, ii invidiem pe oamenii bogati, ne temem de oamenii aflati la putere, dar de increzut,
nu ne incredem decat in oamenii de caracter.

     Ce faci cand n-ai nimic de facut, spune - iti da pe fata caracterul

     Daca vrei sa-l cunosti pe dusmanul care-ti poate face cel mai mult rau, priveste atent ... in oglinda!

     Candva, un scorpion a rugat o broasca testoasa sa-l duca de pe un mal pe altul.
- Si daca ai sa ma intepi? i-a replicat broasca.
- N-am sa te intep!, a raspuns scorpionul, ca asta ar insemna sa mori, ne-am scufunda amandoi si asta n-ar avea nici
o logica.
La mijlocul raului, scorpionul a intepat sarmana broasca. In timp ce murea tragand si scorpionul la fund, ea a apucat
sa-l mai intrebe:
- De ce-ai facut-o? Care-i logica?
- N-are nimic de a face cu logica, i-a raspuns sufocandu-se scorpionul. Asta-i felul meu de a fi si n-am ce-i face.

    Reputatie este ce avem la sosire, caracter este ce suntem la plecare.

    Caracter este ceea ce ai face daca ai fi sigur ca nimeni nu va afla vreodata.

    Daca vrei sa cunosti caracterul cuiva, uita-te la felul in care-i trateaza pe cei de la care nu poate castiga nimic.

    Proverb japonez
Cand nu esti sigur de caracterul unui om, priveste-i prietenii.

    James A. Froude (1818 - 1894)
Nu poti sa iti visezi un caracter; trebuie sa il cladesti cu munca si sudoare.

    Georg Christoph
Iti poti da seama de caracterul unei persoane dupa glumele pe care nu le accepta.

   Abraham Lincoln (1809 - 1865), Lincoln's Own Stories
Caracterul este ca un arbore si reputatia este ca o umbra. Umbra este ceea ce ne inchipuim noi ca este; arborele
este lucrul real.

   Abraham Lincoln
Aproape toti oamenii rezista nenorocirilor. Daca vrei sa testezi cu adevarat caracterul unui om, da-i putere.

    Ken Keys
O persoana iubitoare traieste intr-o lume iubitoare. O persoana ostila traieste intr-o lume ostila. Toti cei pe
care ii intalnesti sunt oglinda ta.

    John Holt
Masura caracterului este data nu prin cate stim sa facem, ci prin cum ne comportam atunci cand nu stim ce sa facem.

    J. de La Fontaine
Cunosc multi oameni care de departe par ceva, iar de aproape nimic!

Despre Frumuseţe

Din pricina ei, unii îşi mutilează trupul. Alţii sufletul. Mulţi ar face orice ca să o posede…

Dorinţa de a fi frumos este cât de poate de legitimă, – căci despre frumuseţe este vorba în rândurile de mai sus. Această dorinţă puternică e parte a matricei divine după care am fost clădiţi: Creatorul nostru este de o frumuseţe fascinantă. Fiecare atribut al Său ne descoperă acest aspect. Fiecare cuvânt al Său inspiră fascinaţie. Tot ceea ce îl înconjoară pe om poartă unica Sa amprentă.

Lumea e ameţită de potirul frumuseţii: picioare schilodite şi obraji tăiaţi, anorexii, bulimii şi nevroze. Toate acestea pentru că oglina nu reflectă ce am vrea noi. Sau chipul nostru este altceva decât ne-am dori. Şi totuşi, o inimă născută din nou în Dumnezeu are o caracteristică aparte.

Creatorul frumuseţii Îşi găseşte plăcerea să locuiască în această inimă.

La început, prin Dumnezeu lumea s-a închegat din nimic. Apoi Dumnezeu l-a făcut pe om. Chip după chipul Său l-a făcut. Din mâinile Creatorului a ieşit o fiinţă capabilă să asimileze şi să reflecte frumuseţea Celui care l-a făcut. Şi Dumnezeu a spus că omul e bun, în el nu era nimic de dispreţuit. Din prima zi a conceperii fiinţei umane, Dumnezeu i-a încredinţat ceva uluitor: propria Sa imagine! O imagine pe care El o găseşte foarte bună, frumoasă şi de dorit. Până şi îngerii sunt uimiţi când privesc ceea ce Dumnezeu a făcut din ţărâna pământului – omul, apogeul creaţiei. Însă, după cum oglina afumată corupe imaginea, reflecţia ascunzându-se în spatele unei pelicule dizgraţioase, tot aşa şi păcatul incapacitează omul. Acesta nu mai poate reflecta ceea ce Dumnezeu a pus în El. Iar la rândul său, Dumnezeu nu se mai poate oglindi în om (Isaia 59:2).

Dar prin mântuire, tot ceea ce ne întunecă viaţa, frumuseţea şi destinul, este îndepărtat. Iertat. Şters. Lustruit. Nimic nu mai stă împotriva noastră. Dumnezeu ne priveşte şi se relaţionează la noi ca şi cum nu am fi păcătuit deloc. Mai mult, răscumpărarea prin Hristos lărgeşte capacitatea noastră faţă de frumuseţe. În Psalmul 149, David dezvăluie faptul că Dumnezeu îşi înfrumuţesează poporul (îl împodobeşte). Isaia 61:3 promite frumuseţe în loc de cenuşă, o creaţie nouă în loc de putrezire, frumuseţe pură în loc de pervertire.

Înţelegerea frumuseţii pe care o posedăm prin Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu şi în noi, ne va schimba radical fiinţa. Când te simţi frumos, când realizezi că Dumnezeu te găseşte frumos, duhul tău este întărit. Sentimentele tale vor fi diferite, emoţiile vor fi echilibrate. Te simţi puternic atunci când te vezi frumos. Puternic în faţa ispitei şi a păcatului. Puternic în faţa seducţiei frumuseţii ieftine promovate la tot pasul. Tot ceea ce primeşte atingerea Celui fascinant de frumos, este înfrumuseţat. Nu ne putem pocăi de dorinţa de a fi frumoşi. Adânc în inima noastră există acest foc mistuitor, această tânjire după fumuseţe, căreia, într-un mod sau altul îi vom răspunde.

Avem promisiunea unui moment în care trupurile noastre vor fi schimbate. Veacul viitor ne va aduce cu sine desăvârşirea trupului, însă prezentul ne vorbeşte despre o frumuseţe a sufletului care poate fi dezvoltată acum. Spre nefericirea multora, frumuseţea care izbeşte ochiul fizic este cea căutată. Nu puţini sunt cei care trăiesc în ruşine şi durere datorită unui răspuns greşit dat unei tânjiri legitime. Într-adevăr, dorim să fim frumoşi şi bine facem. Dacă există un ADN spiritual, atunci cu siguranţă dorinţa de a fi frumoşi se regăseşte acolo. Nu e nimic greşit în a avea un chip frumos şi o constituţie plăcută privirii. Frumuseţea însă, nu se opreşte aici. Faptul că avem o minte care gândeşte şi o inimă care simte, reprezintă o declaraţie a frumuseţii împărtăşite nouă. Însă, după cum Dumnezeu este duh, frumuseţea noastră duhovniceasă ar trebui să fie reinstaurată pe prima treaptă a podiumului! Se apropie ziua în care vom fi schimbaţi, spre desăvârşirea intenţionată de Dumnezeu încă de la începuturi…

Aşa că acum, ridică-te! Aleargă spre cea mai apropiată oglindă şi priveşte în ea. Apoi saltă de bucurie! Pasiunea cu care Isus ne doreşte pe fiecare dintre noi nu vine ca rezultat la ceea ce am făcut cândva în trecut. Nici chiar în urma deciziei noastre de a ne dedica Lui. El ne-a iubit şi ne-a căutat pe când noi eram încă păcătoşi (Romani 5:8) şi tânjea după noi când încă eram departe (Luca 15:20). El se desfătează în noi în ciuda incapacităţii noastre de a-L iubi în mod desăvârşit, chiar şi în imaturitatea noastră. El este sursa. El este baza. Numai privind la frumuseţea Lui putem primii şi vedea propria noastră frumuseţe.