Mingea e la tine

Primesc o pasă deosebit de bună şi pare tentant să mă avânt în joc, dar cum mingea nu vine de la Ronaldo sau Mutu, trec nepăsător pe lângă ea, şi îmi văd de treabă… oricum am atâtea de făcut, de ce să-mi mai fac timp să pasez mingea? De ce să-mi fac timp să observ ce oameni minunaţi mă înconjoară? N-or fi ei campioni recunoscuţi pe plan mondial, dar au ceva special ce merită descoperit…

Sunt atâţia oameni care au nevoie doar de o vorbă bună, de o încurajare, sau de o părere sinceră, însă noi suntem mult prea ocupaţi…

Fiecare dintre noi avem nevoie de un model demn de urmat, de oameni care s-au lăsat modelaţi de Dumnezeu şi care pot să ne provoace şi pe noi la o trăire sfântă! Şi asta este o chemare universal valabilă, adică şi eu şi tu, copii ai lui Dumnezeu, trebuie să fim pregătiţi să facem ucenici; să fim oameni care dau dovadă de o trăire curată după voia Lui, să ne lăsăm prelucraţi de Duhul Sfînt pentru slujire…

Slujire??? Da slujire! Să investim în lucrarea Domnului! Să investim în oameni, să vorbim cu ei, să le arătăm că ne pasă. Dumnezeu a investit în noi! A investit atâtea talente, atâta potenţial, încât ar fi dezamăgit să vadă că-l irosim…

Deci să investim talanţii pe care i-am primit, să investim timpul nostru, principiile noastre; să provocăm oamenii la o trăire de calitate!

Şut şi… mingea e la picioarele mele… provocarea mi se pare destul de interesantă aşa că voi continua jocul pasându-ţi şi ţie, un coechipier în care am încredere;

Te invit la un “antrenament” spiritual:

E timpul să investim pentru cer…!!!

Cristina Bran - infocrestin

Vioara Stradivarius si eu

            De-alungul secolelor, viorile lui Stradivarius au ramas un mister. De ce un singur lutier a putut face ceva ce nimeni nu a mai putut face? Exista o teorie care afirma ca Stradivarius a luat cea mai mare parte a lemnului pe care l-a folosit pentru confectionarea instrumentelor sale din golful poluat din apropierea casei lui. Lemnul acela zacuse imbibat acolo ani si ani – un lemn ales de-a lungul secolelor pentru confectionarea vaslelor, a corabiilor sau a altor unelte necesare comertului pe mare. Faramat si abandonat in golf, lemnul le-a cazut victima cariilor care traiau in apa aceea poluata.

              Cercetarile facute asupra lemnului folosit pentru viorile Stradivarius arata ca acele carii au scobit celulele lemnului, lasand doar structura sa. In mainile lui Stradivarius, acele scobituri au fost transformate din spatii goale fara nici o valoare, in catedrale rezonante ale sunetului. Orice alunecare a arcusului pe corzile acelor viori produce o muzica rar intalnita. Stradivarius a salvat bucati de lemn fara valoare, complet distruse si bune de aruncat, si le-a transformat in unelte ale frumusetii sonore.

Exact acelasi lucru l-a facut Cristos cu noi. Distrusi, abandonati si pierduti in groapa pacatului nostru, eram morti in ape poluate. Dar mainile Maestrului Rascumparator ne-a smuls de acolo si ne-a daltuit in noi creatii. Scobiturile produse de pacat in viata noastra aduc acum rezonante vii, care Il glorifica pe Cristos. In schimbul acestui lucru, noi umplem lumea cu armonia de neasemuit a prezentei Sale.

               De aceea locul nostru este la picioarele Lui, alaturi de cei carora li s-a iertat mult, inchinandu-I-se in dragoste plina de recunostinta si adorare!

 

Ada Andrus – 16.februarie.2009,

dupa Joseph M. Stowell «De Ce este Greu Sa-L Iubesti Pe Isus»

Glumind mă las de bârfă

Barfa este ceea ce nimeni nu pretinde că iubeşte, dar place tuturor.

Bârfitorul este ca un pantof vechi căruia limba nu-i stă niciodată la locul ei.

Unii oameni nu spun nimic rău despre cei morţi şi nimic bun despre cei vii.

Conversaţia este de obicei un exerciţiu al minţii. Bârfa, un exerciţiu al limbii.

Bârfa are destinul bancurilor vechi. Întotdeauna este cineva care nu a auzit-o.

Un bârfitor către altul: "Nu vreau să te plictisesc cu detalii. De fapt, şi aşa ţi-am spus mai mult decât am auzit".

Bârfa este ca noroiul pe un perete proaspăt vopsit. Poate că nu se lipeşte, dar lasă urme.

Nu oamenii care spun tot ce ştiu sunt cei care produc cele mai multe necazuri din lume, ci cei care spun mai mult decât ştiu.

Un om de afaceri american, bun creştin, conducea o fabrică ce producea screpere, transportoarele acelea de pământ de mare capacitate. Ultimul dintre modele l-a numit "Modelul B". Odată a fost întrebat ce înseamnă acel B. A răspuns imediat. B vine de la bârfă, pentru că la fel ca un născocitor de poveşti neadevărate utilajul acesta adună mult noroi şi-l transportă repede la mari distanţe.

Abraham Lincoln obişnuia să spună interlocutorilor săi o ghicitoare, care suna cam aşa:
"Dacă cineva ar numi coada unui câine, picior, câte picioare ar avea câinele acela?"
De obicei răspunsul era, "cinci". "Greşit", răspundea Lincoln, cu un zâmbet larg. "Câinele va avea numai patru picioare indiferent dacă cineva va spune despre coada sa că este picior sau nu."

O doamnă din înalta societate l-a abordat într-o zi pe Frederick Cel Mare al Prusiei.
- Măria ta, soţul meu mă tratează foarte urât!

- Nu e treaba mea, doamnă!, a răspuns regele.

- Dar, vorbeste urât şi despre dumneavoastră!, a încercat femeia să stârnească mânia regală.
- Aceasta nu e treaba dumneatale, doamnă!, a replicat regele.

 

            Nu vreau să comentez aceste întâmplări amuzante. Cine vrea să înveţe ceva, o poate face. Dumnezeu să ne ajute să renunţăm la bârfă!

 

Neluţu Mureşan, 15.februarie.2009