Vioara Stradivarius si eu

            De-alungul secolelor, viorile lui Stradivarius au ramas un mister. De ce un singur lutier a putut face ceva ce nimeni nu a mai putut face? Exista o teorie care afirma ca Stradivarius a luat cea mai mare parte a lemnului pe care l-a folosit pentru confectionarea instrumentelor sale din golful poluat din apropierea casei lui. Lemnul acela zacuse imbibat acolo ani si ani – un lemn ales de-a lungul secolelor pentru confectionarea vaslelor, a corabiilor sau a altor unelte necesare comertului pe mare. Faramat si abandonat in golf, lemnul le-a cazut victima cariilor care traiau in apa aceea poluata.

              Cercetarile facute asupra lemnului folosit pentru viorile Stradivarius arata ca acele carii au scobit celulele lemnului, lasand doar structura sa. In mainile lui Stradivarius, acele scobituri au fost transformate din spatii goale fara nici o valoare, in catedrale rezonante ale sunetului. Orice alunecare a arcusului pe corzile acelor viori produce o muzica rar intalnita. Stradivarius a salvat bucati de lemn fara valoare, complet distruse si bune de aruncat, si le-a transformat in unelte ale frumusetii sonore.

Exact acelasi lucru l-a facut Cristos cu noi. Distrusi, abandonati si pierduti in groapa pacatului nostru, eram morti in ape poluate. Dar mainile Maestrului Rascumparator ne-a smuls de acolo si ne-a daltuit in noi creatii. Scobiturile produse de pacat in viata noastra aduc acum rezonante vii, care Il glorifica pe Cristos. In schimbul acestui lucru, noi umplem lumea cu armonia de neasemuit a prezentei Sale.

               De aceea locul nostru este la picioarele Lui, alaturi de cei carora li s-a iertat mult, inchinandu-I-se in dragoste plina de recunostinta si adorare!

 

Ada Andrus – 16.februarie.2009,

dupa Joseph M. Stowell «De Ce este Greu Sa-L Iubesti Pe Isus»