Toată lumea spune ca noi tinerii suntem generația care poate face o diferență. Că vom schimba lumea în bine, că avem o altă mentalitate... Ca România are un viitor cu noi! Dar este oare adevărat?
Rămân surprins de lejeritatea cu care noi, cei tineri, ne-am lăsat implicați în jocurile politice de azi. Suntem ca o minge de ping-pong lovită de câte-o paletă încoace și-ncolo. Mi se pare penibil să te lași jucat de oamenii cu interese politice. Pe ei îi înțeleg de ce sunt așa porniți, e vorba de bani și de putere. E vorba de frustrarea de a sta atât timp în opoziție. Dar tu... cel care ieși în strada pentru ca să schimbi pe unul „rău” cu altul și mai rău, ce câștigi?
E ok să avem păreri diferite, dar să fie ale noastre! Să ne gândim acțiunile, să ne căutăm motivații, să avem argumente pentru ceea ce facem. O generație care pretinde că poate schimba lumea în bine trebuie să gândească, nu să acționeze la comanda unor lideri cu interese parșive multiple.
Sunt dezamăgit de ceea ce am văzut zilele acestea în mediul online. O mulțime de tineri înrăiți și o groază de vorbe murdare adresate unor oameni care, totuși, au luptat pentru a ține economia țării pe linia de plutire. Și mă întreb „de ce?” E greu da... nu prea vedem un viitor roz pentru generația noastră. Măsurile de austeritate care au fost impuse ne dau impresia că nu vom ieși niciodată din criză. Dar oare calea spre mai bine implică a ne lăsa manipulați de oamenii politici? Oare am înțeles că Opoziție nu înseamnă neapărat „mai bine”?
Schimbarea statului începe de la fiecare individ în mod personal. Noi suntem statul și ziua de mâine o să fie ca noi. Dacă eu sunt cu gura mare și plină de cuvinte murdare, viitorul meu o să fie murdar și plin de promisiuni neonorate. Dacă eu sunt dispus la violență, în viitor o să iau bătaie. Ori mă bat jandarmii, ori mă bate viața!
Știi care e rezultatul pentru Revoltă și un Spirit Rebel? Frustrare, dezamăgire, tristețe, lipsă, sărăcie, nemulțumire... dezastru. Și eu vreau să schimb lucrurile. Însă aleg să o fac pe cale pozitivă. Hai să-ți dau și ție câteva idei: implicare, dialog, susținerea celor care muncesc, argumente pentru fiecare acțiune, studiu, calm, răbdare, credință, speranță, dragoste. De așa ceva are nevoie România!
Ieși în strada, strigă, urlă, dă cu pumnul, aruncă cu pietre și apoi întoarce-te acasă frustrat! Sau... stai acasă liniștit, bea un ceai cald, citește o carte, ascultă muzica preferată. Nu te încărca aiurea cu presiunea politică și socială indusa voit de opoziția frustrată că încă nu a găsit o modalitate de a răsturna puterea. Nu le da satisfacție, nu fii parte din generația ping-pong!
Mai jos am câteva link-uri pentru voi:
1. Pentru cei care CHIAR doriți să înțelegeți cum stau lucrurile și ce s-a întâmplat de fapt:
2. Pentru cei care ziceți că iesiți în stradă din cauza 'dictatorului Băsescu' și supărați pe episodul "SMURD". Uite ce vă transmite șeful SMURD, Raed Arafat:
3. Pentru cei care sunteți porniți la revoltă cu orice preț:
Have fun lecturing!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu