De când eram mic visez să cânt. Și să cânt așa încât ceilalți să zică „Wow!”. Dar trebuie să recunosc: Eu nu pot cânta; Nu atât de bine încât să-i încânt pe alții. Am încercat de multe ori să cresc și uneori mai visez că într-o zi voi cânta extraordinar și voi ajunge vedetă ca în photoshop-ul din dreapta :). De multe ori când sunt singur în mașină cânt mai tare decât casetofonul și am așa un sentiment de... împlinire! Sunt fericit! Fericit că nu mă aude nimeni! :)
E greu să cânți bine. De-asta îi admir foarte mult pe cei care fac muzică de calitate. Îmi plac Leeland, Jesus Culture, Chris Tomlin, Laura Story, Trupa PAS și alții. Ultimii îmi plac pentru că investesc și cresc foarte mult în pasiunea și slujirea lor.
Citind din Psalmi (sper că nu te oprești aici din citit, vei pierde esențialul) observ repede că muzica este o temă destul de prezentă. Mi se pare că de fiecare dată când Dumnezeu făcea ceva minunat, oamenii Lui se opreau, luau penița de scris în mână și scriau un cântec despre ce se întâmplase. Dacă ești un muzician, toate aceste lucruri despre cântecele psalmilor probabil că îți sunt familiare. Dar chiar dacă ești doar un „aș vrea să fiu”-muzician (la fel ca și mine), David vrea să-ți transmită un mesaj legat de muzică prin psalmii lui.
Uită-te de exemplu la Psalmul 40:3 „Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut, și s-au încrezut în Domnul.” David vorbește aici despre a cânta o cântare nouă cu vocea noastră. Dar el vorbește și despre a cânta un cântec nou cu viața noastră! Motivul? Pentru că ceilalți să vadă în viața noatră ce a făcut Dumnezeu, să se teamă, și să se încreadă în El! Pe scurt: să vadă, să dorească să-L cunoască, și să creadă în El!
Cum crezi că ai putea cânta un cântec nou luna aceasta? Ce zici despre a începe cu o atitudine mereu pozitivă care să-L glorifice pe Dumnezeu? El vede și cunoaște totul, nu doar comportamentul exterior pe care ceilalți îl observă. Ce spui despre răbdare? Tu cât de bine cânți în gama asta? Manifestarea dragostei față de ceilalți? Iertarea celor care ți-au greșit? Sau am putea începe cu un cântec mai ritmic mărturisind despre măreția și puterea lui Dumnezeu!
Dumnezeu ascultă... du-te și compune un cântec nou pentru El! Apoi cântă-l cum poți tu mai bine: cu vocea ta și cu viața ta!
„Cântați Domnului o cântare nouă, căci El a făcut mari minuni!” Psalmul 98:1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu