made by nelutu_mrs
Mingea e la tine
Primesc o pasă deosebit de bună şi pare tentant să mă avânt în joc, 
dar cum mingea nu vine de la Ronaldo sau Mutu, trec nepăsător pe lângă ea, şi îmi văd de treabă… oricum am atâtea de făcut, de ce să-mi mai fac timp să pasez mingea? De ce să-mi fac timp să observ ce oameni minunaţi mă înconjoară? N-or fi ei campioni recunoscuţi pe plan mondial, dar au ceva special ce merită descoperit…
Sunt atâţia oameni care au nevoie doar de o vorbă bună, de o încurajare, sau de o părere sinceră, însă noi suntem mult prea ocupaţi…
Fiecare dintre noi avem nevoie de un model demn de urmat, de oameni care s-au lăsat modelaţi de Dumnezeu şi care pot să ne provoace şi pe noi la o trăire sfântă! Şi asta este o chemare universal valabilă, adică şi eu şi tu, copii ai lui Dumnezeu, trebuie să fim pregătiţi să facem ucenici; să fim oameni care dau dovadă de o trăire curată după voia Lui, să ne lăsăm prelucraţi de Duhul Sfînt pentru slujire…
Slujire??? Da slujire! Să investim în lucrarea Domnului! Să investim în oameni, să vorbim cu ei, să le arătăm că ne pasă. Dumnezeu a investit în noi! A investit atâtea talente, atâta potenţial, încât ar fi dezamăgit să vadă că-l irosim…
Deci să investim talanţii pe care i-am primit, să investim timpul nostru, principiile noastre; să provocăm oamenii la o trăire de calitate!
Şut şi… mingea e la picioarele mele… provocarea mi se pare destul de interesantă aşa că voi continua jocul pasându-ţi şi ţie, un coechipier în care am încredere;
Te invit la un “antrenament” spiritual:
E timpul să investim pentru cer…!!!
Cristina Bran - infocrestin
Vioara Stradivarius si eu
De-alungul secolelor, viorile lui Stradivarius au ramas un mister. De ce un singur lutier a putut face ceva ce nimeni nu a mai putut face? Exista o teorie care afirma ca Stradivarius a luat c
ea mai mare parte a lemnului pe care l-a folosit pentru confectionarea instrumentelor sale din golful poluat din apropierea casei lui. Lemnul acela zacuse imbibat acolo ani si ani – un lemn ales de-a lungul secolelor pentru confectionarea vaslelor, a corabiilor sau a altor unelte necesare comertului pe mare. Faramat si abandonat in golf, lemnul le-a cazut victima cariilor care traiau in apa aceea poluata.
Cercetarile facute asupra lemnului folosit pentru viorile Stradivarius arata ca acele carii au scobit celulele lemnului, lasand doar structura sa. In mainile lui Stradivarius, acele scobituri au fost transformate din spatii goale fara nici o valoare, in catedrale rezonante ale sunetului. Orice alunecare a arcusului pe corzile acelor viori produce o muzica rar intalnita. Stradivarius a salvat bucati de lemn fara valoare, complet distruse si bune de aruncat, si le-a transformat in unelte ale frumusetii sonore.
Exact acelasi lucru l-a facut Cristos cu noi. Distrusi, abandonati si pierduti in groapa pacatului nostru, eram morti in ape poluate. Dar mainile Maestrului Rascumparator ne-a smuls de acolo si ne-a daltuit in noi creatii. Scobiturile produse de pacat in viata noastra aduc acum rezonante vii, care Il glorifica pe Cristos. In schimbul acestui lucru, noi umplem lumea cu armonia de neasemuit a prezentei Sale.
De aceea locul nostru este la picioarele Lui, alaturi de cei carora li s-a iertat mult, inchinandu-I-se in dragoste plina de recunostinta si adorare!
Ada Andrus – 16.februarie.2009,
dupa Joseph M. Stowell «De Ce este Greu Sa-L Iubesti Pe Isus»
Glumind mă las de bârfă
Barfa este ceea ce nimeni nu pretinde că iubeşte, dar place tuturor.
Bârfitorul este ca un pantof vechi căruia limba nu-i stă niciodată la locul ei.
Unii oameni nu spun nimic rău despre cei morţi şi nimic bun despre cei vii.
Conversaţia este de obicei un exerciţiu al minţii. Bârfa, un exerciţiu al limbii.
Bârfa are destinul bancurilor vechi. Întotdeauna este cineva care nu a auzit-o.
Un bârfitor către altul: "Nu vreau să te plictisesc cu detalii. De fapt, şi aşa ţi-am spus mai mult decât am auzit".
Bârfa este ca noroiul pe un perete proaspăt vopsit. Poate că nu se lipeşte, dar lasă urme.
Nu oamenii care spun tot ce ştiu sunt cei care produc cele mai multe necazuri din lume, ci cei care spun mai mult decât ştiu.
Un om de afaceri american, bun creştin, conducea o fabrică ce producea screpere, transportoarele acelea de pământ de mare capacitate. Ultimul dintre modele l-a numit "Modelul B". Odată a fost întrebat ce înseamnă acel B. A răspuns imediat. B vine de la bârfă, pentru că la fel ca un născocitor de poveşti neadevărate utilajul acesta adună mult noroi şi-l transportă repede la mari distanţe.
Abraham Lincoln obişnuia să spună interlocutorilor săi o ghicitoare, care suna cam aşa:
"Dacă cineva ar numi coada unui câine, picior, câte picioare ar avea câinele acela?"
De obicei răspunsul era, "cinci". "Greşit", răspundea Lincoln, cu un zâmbet larg. "Câinele va avea numai patru picioare indiferent dacă cineva va spune despre coada sa că este picior sau nu."
O doamnă din înalta societate l-a abordat într-o zi pe Frederick Cel Mare al Prusiei.
- Măria ta, soţul meu mă tratează foarte urât!
- Nu e treaba mea, doamnă!, a răspuns regele.
- Dar, vorbeste urât şi despre dumneavoastră!, a încercat femeia să stârnească mânia regală.
- Aceasta nu e treaba dumneatale, doamnă!, a replicat regele.
Nu vreau să comentez aceste întâmplări amuzante. Cine vrea să înveţe ceva, o poate face. Dumnezeu să ne ajute să renunţăm la bârfă!
Neluţu Mureşan, 15.februarie.2009
Maturitatea adevarata
”Nimeni sa nu-ti dispretuiasca tineretea, ci fii o pilda pentru credinciosi: in vorbire, in purtare, in dragoste, in credinta, in curatenie.” - 1 Timotei 4:12
JAPONIA, Anul 1596
Dupa ce au fost judecati, gasiti vinovati si condamnati la moarte, treizeci si sase de crestini marsaluiau spre locul in care se aflau niste cruci abia injghebate. Cu trei luni in urma, ei fusesera arestati in Kyoto, Japonia si acuzati pentru faptul ca erau crestini. Unul dintre ei se numea Ibaragi Kun.
Vazand cat de tanar era Kun, unul dintre ofiteri l-a luat deoparte si i-a spus sa renunte la credinta sa pentru a-si salva viata. Uitandu-se drept in ochii lui, Kun a rostit cu indrazneala: “Domnule, ar fi cu mult mai bine daca dumneavoastra ati deveni crestin. Atunci ati putea merge impreuna cu mine in cer.”
Ofiterul a ramas nemiscat, socat de cuvintele baiatului. Intr-un final, Ibaragi l-a intrebat: “Domnule, care este crucea mea?”
Acesta, inca uimit, a aratat inspre cea mai mica dintre cruci. Tanarul Kun a alergat la cruce, a ingenunchiat si a imbratisat-o. Cand soldatii au inceput sa-i tintuiasca mainile si picioarele de cruce, nu a tipat de durere. A acceptat cu mult curaj calea pe care Dumnezeu o pregatise pentru el.
Crucificarea celor treizeci si sase de crestini, pe 23 noiembrie 1596, a reprezentat inceputul unei persecutii sangeroase a crestinilor din Japonia. De-a lungul urmatorilor saptezeci de ani, aproape un milion de japonezi au murit pentru credinta lor. Multi au urmat exemplul lui Ibaragi Kun, un baiat de numai doisprezece ani.
Maturitatea spirituala nu se masoara dupa certificatul de nastere. Varsta biologica nu are nimic de-a face cu adevarata convingere.
Mai degraba, maturitatea spirituala se masoara cu fiecare zi ce trece. Ne “masuram” maturitatea prin cat de bine aplicam zilnic ceea ce credem.
In ciuda faptului ca multi cred acest lucru, maturitatea nu inseamna 
cat de mult cunoastem Biblia; multi oameni sunt foarte familiarizati cu aceasta carte si totusi nu cunosc adevarata maturitate. Ascultarea de poruncile Bibliei este semnul cresterii spirituale.
O intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem zilnic si care ne ajuta sa vedem daca intr-adevar crestem spiritual este: “Cu cat mai mult ma aseman lui Isus azi fata de ieri?” Raspunsul va fi o adevarata reflectare a maturitatii noastre.
Articol preluat din Revista INFOmisionar, nr. 64/dec.08
Traducere din “Extreme Devotion” - The Voice of the Martyrs, Mihaela Adam
Slujire si nevoi
O fată care s-a născut oarbă, mută şi surdă a fost întrebată printr-un limbaj mai complex, dacă nu se plictiseşte. Răspunsul ei a fost: ”Sa mă plictisesc când sunt atâţia care au nevoie de ajutorul meu?”.
Suntem o generaţie plicticoasă, însetată după lucruri noi, dinamice, interesante. De starea aceasta sunt oare vinovaţi profii, prietenii, problemele, părinţii, păstorii sau noi înşine?
Sunt misionari în ţările musulmane care lucrează pentru Dumnezeu în condiţii foarte precare... nelăsându-se păgubaşi în faţa suferinţei produse de prigonitori. Noi ce facem? La ce şi la cât suntem dispuşi să renunţăm pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru?
Fără să mă gândesc la alţii… Cât fac eu? Şi încă o întrebare pentru cei care zic că fac multe: Cât aş putea să fac? Dumnezeu vrea de la noi slujire la max – high-level! Şi nu în locuri faine, renumite, cu lume multă neaparat, ci acolo unde este Nevoie!
Sunt gata să merg într-un colţ de stradă? Sau într-un sat unde e posibil să mă murdăresc de noroi pe pantofii cei noi… să mă afum la soba 
preistorică a bisericii? Sau nu îmi place să slujesc „numai la 5 surori şi un frate”!?. (Îţi reamintesc că asta e o întrebare personală – răspunde în dreptul tău!)
Câteodată mi se pare că suntem aşa de comozi... O comoditate soră cu îngerul căzut. Aşa e şi normal că vine plictiseala... Noi alegem, eu aleg: plictiseală sau slujire (cu provocări, încercări, greutăţi... DAR cu o răsplată pe măsură!). Nu este tot timpul uşor în slujire, însă trebuie să învăţăm să slujim cu râvnă pentru că timpul este scurt şi nevoia oamenilor de mântuire este mare. Domnul nostru vine şi răsplata este cu EL!
Haideţi să-L slujim pe El cu o inimă curată, în orice împrejurare, la bine şi la greu! Haideţi să slujim cu dragoste, căutând să acoperim nevoile oamenilor. Fata care s-a născut oarbă, mută şi surdă a observat nevoile – nouă cu siguranţă ne va fi mai uşor: trebuie doar să deschidem ochii, să ciulim urechile şi să fim disponibili pentru slujire! Dumnezeu să ne ajute!
Neluţu Mureşan – 05.februarie.2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)