Maturitatea adevarata

”Nimeni sa nu-ti dispretuiasca tineretea, ci fii o pilda pentru credinciosi: in vorbire, in purtare, in dragoste, in credinta, in curatenie.” - 1 Timotei 4:12

 

JAPONIA, Anul 1596

Dupa ce au fost judecati, gasiti vinovati si condamnati la moarte, treizeci si sase de crestini marsaluiau spre locul in care se aflau niste cruci abia injghebate. Cu trei luni in urma, ei fusesera arestati in Kyoto, Japonia si acuzati pentru faptul ca erau crestini. Unul dintre ei se numea Ibaragi Kun.

Vazand cat de tanar era Kun, unul dintre ofiteri l-a luat deoparte si i-a spus sa renunte la credinta sa pentru a-si salva viata. Uitandu-se drept in ochii lui, Kun a rostit cu indrazneala: “Domnule, ar fi cu mult mai bine daca dumneavoastra ati deveni crestin. Atunci ati putea merge impreuna cu mine in cer.”

Ofiterul a ramas nemiscat, socat de cuvintele baiatului. Intr-un final, Ibaragi l-a intrebat: “Domnule, care este crucea mea?”

Acesta, inca uimit, a aratat inspre cea mai mica dintre cruci. Tanarul Kun a alergat la cruce, a ingenunchiat si a imbratisat-o. Cand soldatii au inceput sa-i tintuiasca mainile si picioarele de cruce, nu a tipat de durere. A acceptat cu mult curaj calea pe care Dumnezeu o pregatise pentru el.

Crucificarea celor treizeci si sase de crestini, pe 23 noiembrie 1596, a reprezentat inceputul unei persecutii sangeroase a crestinilor din Japonia. De-a lungul urmatorilor saptezeci de ani, aproape un milion de japonezi au murit pentru credinta lor. Multi au urmat exemplul lui Ibaragi Kun, un baiat de numai doisprezece ani.

 Maturitatea spirituala nu se masoara dupa certificatul de nastere. Varsta biologica nu are nimic de-a face cu adevarata convingere.

Mai degraba, maturitatea spirituala se masoara cu fiecare zi ce trece. Ne “masuram” maturitatea prin cat de bine aplicam zilnic ceea ce credem.

In ciuda faptului ca multi cred acest lucru, maturitatea nu inseamna cat de mult cunoastem Biblia; multi oameni sunt foarte familiarizati cu aceasta carte si totusi nu cunosc adevarata maturitate. Ascultarea de poruncile Bibliei este semnul cresterii spirituale.

O intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem zilnic si care ne ajuta sa vedem daca intr-adevar crestem spiritual este: “Cu cat mai mult ma aseman lui Isus azi fata de ieri?” Raspunsul va fi o adevarata reflectare a maturitatii noastre.

 

Articol preluat din Revista INFOmisionar, nr. 64/dec.08

Traducere din “Extreme Devotion” - The Voice of the Martyrs, Mihaela Adam

Slujire si nevoi

O fată care s-a născut oarbă, mută şi surdă a fost întrebată printr-un limbaj mai complex, dacă nu se plictiseşte. Răspunsul ei a fost: ”Sa mă plictisesc când sunt atâţia care au nevoie de ajutorul meu?”.

Suntem o generaţie plicticoasă, însetată după lucruri noi, dinamice, interesante. De starea aceasta sunt oare vinovaţi profii, prietenii, problemele, părinţii, păstorii sau noi înşine?

Sunt misionari în ţările musulmane care lucrează pentru Dumnezeu în condiţii foarte precare... nelăsându-se păgubaşi în faţa suferinţei produse de prigonitori. Noi ce facem? La ce şi la cât suntem dispuşi să renunţăm pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru?

Fără să mă gândesc la alţii… Cât fac eu? Şi încă o întrebare pentru cei care zic că fac multe: Cât aş putea să fac? Dumnezeu vrea de la noi slujire la max – high-level! Şi nu în locuri faine, renumite, cu lume multă neaparat, ci acolo unde este Nevoie!

Sunt gata să merg într-un colţ de stradă? Sau într-un sat unde e posibil să mă murdăresc de noroi pe pantofii cei noi… să mă afum la soba preistorică a bisericii? Sau nu îmi place să slujesc „numai la 5 surori şi un frate”!?. (Îţi reamintesc că asta e o întrebare personală – răspunde în dreptul tău!)

Câteodată mi se pare că suntem aşa de comozi... O comoditate soră cu îngerul căzut. Aşa e şi normal că vine plictiseala... Noi alegem, eu aleg: plictiseală sau slujire (cu provocări, încercări, greutăţi... DAR cu o răsplată pe măsură!). Nu este tot timpul uşor în slujire, însă trebuie să învăţăm să slujim cu râvnă pentru că timpul este scurt şi nevoia oamenilor de mântuire este mare. Domnul nostru vine şi răsplata este cu EL!

Haideţi să-L slujim pe El cu o inimă curată, în orice împrejurare, la bine şi la greu! Haideţi să slujim cu dragoste, căutând să acoperim nevoile oamenilor. Fata care s-a născut oarbă, mută şi surdă a observat nevoile – nouă cu siguranţă ne va fi mai uşor: trebuie doar să deschidem ochii, să ciulim urechile şi să fim disponibili pentru slujire! Dumnezeu să ne ajute!

 

Neluţu Mureşan – 05.februarie.2009

Odata...

            Odata, cand cu bucurie ne vom desprinde de pamant, cand plangand vom arunca poverile pe vecie… Odata, cand vom intelege rostul lacrimilor… si trecerea zambetelor…

            Atunci cand o fericire necuprinsa ne va inalta spre cer… atunci vom zambi deplin!

            Lucrurile ce le-am regretat, priviri dureroase, vor fi rasfirate de un praf al uitarii.

            Odata, cand timpul va scoate la iveala cufere ascunse, taine albe… odata, cand luna si stelele vor ramane in urma…

            Dar pana atunci, ne vom bucura in tacere, in dragoste, in chibzuinta! In timp ce planurile lui Dumnezeu se desavarsesc, asemeni petalelor unui crin desprinzandu-se armonios…

            Visand mereu, la momentul cand vom cunoaste totul, tristete, fericire, aruncate ca-ntr-un vis, vom fredona in suflet, “Dumnezeu a stiut mai bine!”.

 

RebyBal, 8ian08