100% inchinare

          Trăim zi de zi în agitatul ritm impus de viața cotidiană și rareori avem timp să medităm la scopul existenței noastre... Oare nu ne-a creat Dumnezeu cu un scop anume? Oare nu a avut El în plan ca noi să fim niște închinători?
          Închinarea reprezintă o exprimare directă a scopului nostru ultim de a trăi, acela de a-L glorifica pe Dumnezeu și de a ne bucura de El pentru veșnicie. Dumnezeu numește „fii” și „fiice” „pe toți cei ce poartă Numele Meu și pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit și i-am alcătuit” (Isaia 43:6-7). Biblia ne transmite un mesaj clar în acest sens: Dumnezeu ne-a creat pentru ca să-L glorificăm, pentru ca să ne închinăm Lui. Facem noi asta?
Închinarea este răspunsul pe care un credincios îl aduce Lui Dumnezeu pentru ceea ce este El și pentru ceea ce face El în viața lui. Termenul închinare este aplicat la întreaga viață creștină. Se spune pe bună dreptate că totul în viața noastră ar trebui să fie un act de închinare, pentru că prin toate faptele noastre ar trebui să-L glorificăm pe Dumnezeu. Nu poți să nu faci asta atunci când conștientizezi Cine este Dumnezeu și ce lucruri mari a făcut pentru tine.
Modalitatea prin care îi oferi un răspuns lui Dumnezeu este ceva personal și nu ar trebui să ne limităm la ceea ce este numit de teologi „închinare corporativă” sau „închinare comună”. Timpul în care ne strângem împreună ca și comunitate locală, ca și trup al lui Hristos, nu trebuie să fie singurul moment în care ne închinăm înaintea lui Dumnezeu. El așteaptă mult mai mult de la mine ca și copil al Său. Un Dumnezeu care se gândește la mine și la tine în fiecare clipă nu o să fie niciodată mulțumit cu „ora de rugăciune”, cu „timpul de laudă și închinare” sau cu „seara de worship”. Dacă închinarea noastră se oprește când auzim cuvintele „suntem liberi cu harul și pacea Domnului” sau când plecăm de la biserică, nu ajunge! Dumnezeu așteaptă ca fiecare să avem o viață de închinător.
Pe lângă închinarea comună pe care Dumnezeu a gândit-o ca un context în care să ne apropiem de El și în care El să se apropie de noi (vezi Iacov 4:8), El ne-a lăsat posibilitatea de a ne închina și în modul „privat”. Fiecare  avem posibilitatea și harul de a ne închina personal înaintea lui Dumnezeu. Sub noul legământ, fiecare avem privilegiul uimitor de a intra direct în Locul Preasfânt: „Prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt” (Evrei 10:19).
          Isus a fost atent să ne lase învățătura aceasta a închinării personale. Dacă te uiți de exemplu la învățătura lui Isus despre rugăciune, Îl găsești pe Mântuitor vorbind și practicând rugăciunea atât la întâlnirile cu alți oameni, cât și într-un mod personal. Isus s-a rugat de multe ori singur, departe de ceilalți, și ne-a spus și nouă să facem același lucru: „Când te rogi, intră în odăița ta, încuieți ușa și roagă-te Tatălui Tău, care este în ascuns” (Matei 6:6).
          Închinarea nu trebuie să fie limitată nici în ceea ce privește formele ei. Dacă „închinare” înseamnă nu doar o activitate comună ci și o atitudine personală, atunci închinarea nu se va opri la rugăciune, cântare sau citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Orice acțiune, faptă sau chiar atitudine, poate fi un act al închinării noastre înaintea lui Dumnezeu. Romani 12:1 spune: „Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” Pavel întrebuințează pentru cuvântul „slujbă”, grecescul latreia pentru a exprima o activitate de închinare. Această „slujbă” este activitatea de slujire a lui Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi, ca răspuns la ceea ce reprezintă El pentru noi; în acest sens El este Cel ce ne-a reînnoit și transformat viața. Acest aspect al conceptului de închinare presupune un stil de viață personal care aduce laudă și cinstire lui Dumnezeu. Un mod de viață care să dovedească însușirea adevărului că orice atitudine personală trebuie să fie o jertfă de închinare; că fiecare faptă, vorbă sau gând personal trbuie să-L onoreze pe Dumnezeu.
          Nu este ușor să ajungi un astfel de închinător... Însă acesta este „locul” în care Dumnezeu vrea să ne vadă! Pentru a ajunge la acest nivel de închinare zilnică este nevoie să ne însușim foarte clar calitatea de copil al lui Dumnezeu. Atunci vom fi în stare să trăim în ascultare de El și orice gând, atitudine, faptă, acțiune sau proiect să le aducem înaintea lui Dumnezeu ca un act al închinării.
          O viață de închinător implică de asemenea înțelegerea și trăirea a ceea ce Isus a spus în Ioan 4:23-24: „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. Dumnezeu este Duh, și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” Adevărata închinare implică nu numai trupurile noastre, ci și duhul nostru, aspectul imaterial al existenței noastre, pentru că închinarea este o lucrare spirituală. Maria a știut să se închine în felul acesta când a exclamat: „Sufletul meu mărește pe Domnul și mi se bucură duhul, în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1:46-47). O astfel de închinare nu este opțională, Isus spunea că trebuie să ne închinăm în modul acesta.
Când începem să îl vedem pe Dumnezeu așa cum este, iar apoi răspundem prezenței Lui în viața noastră, se așterne parcă peste noi o atitudine de închinare. Aceasta așteaptă Dumnezeu să facem; și nu odată pe zi, nu de trei ori pe săptămână... În fiecare zi, în tot timpul. Să privim totul din perspectiva unor copii ai lui Dumnezeu, să-L vedem pe El în toate lucrurile și să acționăm în consecință. Să nu tânjim doar după „un timp fain de închinare”... ci să ne dorim să-I oferim lui Dumnezeu o viață întreagă închinată Lui!

Mă rog ca Dumnezeu să folosească gândurile mele pentru a schimba ceva în viața ta de închinare. Dorința mea este ca El să ne ajute să „ținem ritmul” și să îi închinăm vieți curate! Să ne rugăm, să Îi cântăm, să citim Cuvântul Lui, să slujim... și când toate acestea se opresc, închinarea noastră să continue cu gânduri, atitutidini, cuvinte și fapte închinate Lui! Dumnezeu să te binecuvinteze!

..::Neluțu Mureșan::..

Promisiunea anului nou


Promisiune de anul nou: sa-i ajut pe altii

Anul nou inseamna pentru majoritatea dintre noi mult mai mult decat sa ne cumparam un calendar nou sau sa schimbam agenda. Multi am decis in aceasta perioada ca vom schimba ceva in modul nostrum de a fi. Vom fi mai atenti la sanatate, vom zambi mai mult, vom slabi 8,88kg, etc. J Da… e timpul pentru noi promisiuini!

Statistica spune ca peste 60% din oameni fac promisiuni de anul nou. Cea mai populara promisiune? Surpriza: “anul acesta voi slabi!” A doua in preferinte este “anul acesta voi fi mai organizat”. A treia “voi fi mai responsabil in cheltuirea banilor mei”. Ce loc crezi ca a ocupat “anul acesta voi ajuta mai multi oameni”? Undeva jos de tot pe lista…

Din pacate doar 8% dintre cei care fac promisiuni de anul nou reusesc sa isi atinga scopurile. Probabil unul dintre motivele insuccesului este faptul ca ne propunem chestii egoiste; prin natura noastra ne stabilim tinte individuale. Iar motivatia interna este mica in comparatie cu motivatia pe care o primesti din exterior, indiferent daca vine sub forma de provocare sau sentimente de compasiune.

Tu cum stai? Ai facut vreo promisiune de anul nou? Ti-ai propus ceva specific pentru urmatoarele 300 si ceva de zile? Ceva personal? Ceva legat de familia ta, grupul tau, colegii tai, comunitatea in care locuiesti? Te-ai gandit la o actiune comuna cu prietenii tai prin care ai putea avea un impact real in societate?

Daca inca nu ai stabilit nimic, inca nu e tarziu! Gandeste-te la o metoda creative prin care poti ajuta. Stabileste-ti scopuri clare si tangibile. Identifica exact care sunt primii pasi si… go on! J

Pentru o motivatie suplimentara si idei despre ajutorare, am trei pasaje din Biblie:
Romani 12:12-13
Bucurati-va in nadejde. Fiti rabdatori in necaz. Staruiti in rugaciune. Ajutati pe sfinti cand sunt in nevoie. Fiti primitori de oaspeti.

Proverbe 31:8-9
Deschide-ti gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor parasiti! Deschide-ti gura, judeca cu dreptate si apara pe cel nenorocit si pe cel lipsit.

Luca 6:38
Dati, si vi se va da; ba inca, vi se va turna in san o masura buna, indesata, clatinata, care se va varsa pe deasupra. Caci cu ce masura veti masura, cu aceea vi se va masura.

Iti doresc spor in implinirea noilor tinte! Ceilalti au nevoie de tine; Nu sta nepasator! 

Demonstreaza-ti iubirea


Demonstrează-ţi iubirea
O perspectivă personală despre rugăciunea de mijlocire

Isus a spus în Luca 18:1 “…trebuie să vă rugaţi necurmat şi să nu vă lăsaţi”. Rugăciunea este una dintre datoriile fiecărui credincios, însă în acelaşi timp, aceasta este una dintre cele mai neglijate discipline din viaţa creştinului. Necesitatea rugăciunii este subliniată în multe rânduri de Isus care ne-a lăsat frecvent îndemnuri precum “Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios” (Marcu 14:38). Importanţa rugăciunii este aşadar un lucru de necontestat.

Richard Foster spunea: „dacă iubim cu adevărat oamenii, vom dori pentru ei mult mai mult decât este în puterea noastră de a le oferi, iar acest lucru ne va conduce automat la rugăciune”. Prin urmare, rugăciunea de mijlocire este o modalitate prin care putem dovedi că îi iubim pe alții. Consider că această idee este esenţa a ceea ce înseamnă să ne rugăm unul pentru altul, esenţa rugăciunii de mijlocire. Persistenţa şi perseverenţa necesară în rugăciunea de mijlocire poate fi prezentă doar în momentul în care mijlocitorul s-a identificat în gânduri şi simţiri cu persoana pentru care se roagă.

Rolul şi importanţa acestui tip de rugăciune este evidenţiat în Biblie în multe pasaje. Un verset care spune foarte multe despre locul mijlocirii este Isaia 59:16a: „El vede că nu este nici un om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte”. Mirarea este un sentiment care apare atunci când o persoană observă absenţa unui lucru absolut normal să existe. Ori să îl surprinzi pe Dumnezeu în această ipostază, fie chiar şi la nivel de metaforă, este ceva care chiar îţi atrage atenţia. Dumnezeu mirat, surprins, de faptul că nimeni nu mijloceşte... Dumnezeu aşteaptă implicarea noastră, a fiecăruia, în rugăciunea de mijlocire.

Lupta lui Iosua şi a poporului Israel împotriva lui Amalec (Exod 17) este încă un exemplu relevant pentru subiectul nostru. Rugăciunea lui Moise şi mijlocirea lui prin mâinile ridicate înspre Dumnezeu a fost la fel de importantă ca şi lupta efectivă a lui Iosua. În viaţa bisericii, faptul că nu toţi putem lupta ca Iosua dar toţi putem lupta ca Moise (mijlocind în rugăciune), este un adevăr care trebuie înţeles şi asumat.

Un alt exemplu de mijlocitor în rugăciune este Epafra. În Coloseni 4:12-13, Pavel le scrie celor din Colose: „Epafra, care este dintre ai voştri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu. Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole. De la Epafra putem învăţa câteva lucruri despre rugăciunea de mijlocire. În primul rând faptul că presupune constanţă şi efort; mijlocirea nu este doar un moment de rugăciune, ci o luptă în rugăciune. În al doilea rând necesitatea de a fi concreţi în mijlocire (să stăruiţi în voia lui Dumnezeu fiind desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi). Motivele de rugăciune trebuie să fie foarte specifice. În al treilea rând modul lui Epafra de a se ruga ne aduce înainte ideea de consistenţă şi implicare (are o mare râvnă pentru voi).

John Maxwell are o ilustraţie care ne ajută să înţelegem de ce trebuie să fim insistenţi, constanţi şi să fim implicaţi pe deplin în rugăciunea de mijlocire. El ne provoacă să ne gândim la momentul în care discutăm cu un copil încercând să îi transmitem un lucru imporant. În mijlocul propoziţiei acesta consideră că este momentul potrivit pentru a se întoarce la jucăriile lui şi ne lasă să vorbim singuri. Este foarte dificil să le captezi atenţia mai mult de câteva minute. Probabil că Dumnezeu simte la fel atunci când vrea să comunice cu noi iar noi ne întoarcem după scurt timp la „jucăriile noastre”.

Îmi place să văd rugăciunea de mijlocire ca pe un act al credinţei înaintea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este cel care dă rezolvarea şi biruinţa în cauzele pentru care ne rugăm.

Îmi place să privesc rugăciunea de mijlocire ca pe o dovadă de dragoste înaintea celorlalţi pentru că ce altceva mai bun poţi face pentru un om, decât să aduci problema lui înaintea unicului Dumnezeu Suveran şi Atotputernic.

Nu în ultimul rând, îmi place să văd rugăciunea de mijlocire ca pe o provocare personală la comunicare consistentă şi insistentă cu Dumnezeu, pentru că acest tip de rugăciune te provoacă să lupţi şi să treci peste primele sentimente de descurajare atunci când răspunsul la stăruinţele tale nu vine repede.

În încheiere vreau să menţionez cel mai important lucru. Motivaţia mijlocitorului, la fel ca în orice altă slujire trebuie să fie glorificarea lui Dumnezeu!
           
Cam astea sunt gândurile mele despre rugăciunea de mijlocire. Pentru aprofundare vă recomand următoarele cărţi: Rugăciunea. Aflarea adevăratului cămin al inimii – Richard Foster, Disciplinele spirituale. Calea maturităţii creştine – Richard Foster, Parteneri în rugăciune – John Maxwell şi Viaţa de rugăciune a credinciosului – A. Dollman. Lectură plăcută :)