Special

Prietenia e un dar de la Dumnezeu. E o binecuvântare fără de care nu îmi pot imagina viaţa. Este un cadou superb, o invenţie minunată a Creatorului Suprem.

Anul acesta am avut harul să cunosc o persoană deosebită. Între timp am devenit prieteni (ce tare!). Ceea ce o face deosebită este caracterul special, spiritul mereu vesel, atitudinea pozitivă, sociabilitatea ieşită din comun şi zâmbetul larg, un accesoriu pe care nu-l uită niciodată acasă.

Dorinţa de a realiza lucruri măreţe o face să fie foarte activă şi aproape tot timpul ocupată! Iubeşte omul şi adoră să fie de folos. În fiecare moment luptă "pentru adevăr şi pentru dreptate" (citat). De fiecare dată când stai de vorbă cu ea, afli noi lucruri: proiecte sau activităţi în care se implică. Realizările ei nu sunt puţine şi continuă să ne surprindă plăcut în mod frecvent. Dincolo de toate acestea, are grijă ca fiecare biruinţă şi fiecare reuşită să i-o atribuie lui Dumnezeu. Toate meritele sunt ale Lui, ea este doar... un pion.

Am învăţat de la ea ce înseamnă perfecţionismul, mi-a amintit să lucrez fără să sar peste anumiţi paşi. Am învăţat ce înseamnă să practici smerenia în lucrurile cele mai mărunte. M-a provocat să analizez lucrurile la rece şi să încerc să înţeleg ce se întâmplă cu-adevărat. Nu vreau să prezint toate lecţiile de viaţă acum. Sunt convins că prietenia noastră o să continue mulţi ani de zile şi după ce învăţ mai multe, poate o să scriu o carte pe tema asta!

Deşi îmi place să fiu original, nu am ce face; trebuie să copiez unele lucruri de la ea: zâmbetul! :), disponibilitatea de a ajuta un om în nevoie, dorinţa de realizare profesională, încrederea în Voia lui Dumnezeu şi transparenţa din relaţiile cu ceilalţi.

Astăzi este ziua ei şi pentru că pe blogul personal a scris asta: "Nimic nu se poate compara pentru mine, ca o pagină albă pe care să o pot umple", am ales să o felicit aşa cum îi place ei! Am scris!

Dumnezeu să te binecuvânteze! Să ai o viaţă fericită şi plină de împliniri. Să ai parte de mulţi oameni care să beneficieze de talentul şi de abilităţile tale - să le fii de folos! Visurile tale să se împlinească şi să te bucuri de Voia lui Dumnezeu. Pentru că toate realizările şi bucuriile vieţii i le atribui Lui, îl rog pe El să-ţi asculte rugăciunile şi totul să fie perfect: azi şi în fiecare mâine din viaţa ta! :p

La Mulţi Ani Alina Ilioi! >:D<
Neluţu M.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu