Puţine lucruri dor atât de mult ca o inimă zdrobită. Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau o pierdere financiară, dar atunci când este rănit sufletul, eşti devastat şi nu mai ai putere să lupţi nici măcar pentru viaţa ta.
Dacă un prieten de o viaţă îţi întoarce spatele, o persoană pe care o iubeşti te respinge, o persoană căreia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează şi te atacă în punctul cel mai vulnerabil, atunci te simţi devastat, gol şi singur. Sufletul rănit este cel mai greu de vindecat.
Omul este construit în aşa fel încât are nevoie de relaţii şi în relaţii se întâmplă să facem greşeli, să fim răi, sau să ne întoarcem spatele unii altora. Care ar fi soluţia? Să ne împietrim inima, să ne închidem în noi înşine şi să ne izolăm pentru a ne proteja de o altă dezamăgire, lovitură, sau abuz? Să renunţăm la bucuria pe care ne-o aduc relaţiile, de teama că vom fi părăsiţi sau vom suferi? Este posibil să iubeşti fără teama de a fi dezamăgit, fără a te implica şi fără obligaţii?
Unii găsesc mângâiere într-o altă relaţie, doar pentru a fi dezamăgiţi mai târziu, alţii încearcă să uite folosind droguri, alcool, sau chiar trăind o viaţă depravată. Se simt atât de respinşi şi fără valoare, încât nu mai pun preţ pe ei înşişi şi trăiesc o viaţă conform mesajului perceput în urma loviturii pe care au primit-o. Lumea aleargă în toate direcţiile, căutând odihna, pacea, bucuria şi împlinirea sufletului, doar pentru a găsi o nouă dezamăgire.
Speranţa noastră este numai în Dumnezeu, care niciodată nu ne va părăsi şi nu ne va dezamăgi. Nu putem să ne vindecăm sufletul singuri, ci avem nevoie de Dumnezeu, singurul care ne poate ajuta cu adevărat şi care ne primeşte exact aşa cum suntem. Când Dumnezeu repară ceva, acel lucru va fi fără cusur. De fapt, chiar asta înseamnă adevărata credinţă creştină: când Isus locuieşte în inima ta şi este pe tronul vieţii tale, primul lucru este că sufletul îţi va fi vindecat şi inima mângâiată.
Isaia 57:15: „Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: ,Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite”.
Sufletul tău este rănit? Te simţi devastat, gol… sau singur? Un prieten de-o viaţă ţi-a întors spatele? Persoana pe care o iubeşti te respinge? Persoana căreia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te-a trădat şi te-a lovit în punctul cel mai sensibil?
Sufletul rănit este cel mai greu de vindecat… pentru oameni! Dar Dumnezeu este cel care poate face asta: … Eu sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite”. Apelează cu încredere la El, şi sufletul tău va fi vindecat şi bucuria va reveni în inima ta.
Ideea: portalul IPTV
Post by: Neluţu Mureşan
imi place :D
RăspundețiȘtergereEXTRAORDINARE MESAJE,FELICITARI .
RăspundețiȘtergereDUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE!
RăspundețiȘtergereEXACT DE MESAJUL ASTA AVEAM NEVOIE!
Dumnezeu sa fie slavit! Ma bucur ca folosesc cuiva mesajele astea. Praise Him!
RăspundețiȘtergere...Iti multumesc pentru aceste cuvinte si simtaminte ... mi-au facut bine.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca Dumnezeu se foloseste de blogul meu pt. a mangaia pe cei care au nevoie de asta. Praise Him!
RăspundețiȘtergere