Odata, cand cu bucurie ne vom desprinde de pamant, cand plangand vom arunca poverile pe vecie… Odata, cand vom intelege rostul lacrimilor… si trecerea zambetelor…
Atunci cand o fericire necuprinsa ne va inalta spre cer… atunci vom zambi deplin!
Lucrurile ce le-am regretat, priviri dureroase, vor fi rasfirate de un praf al uitarii.
Odata, cand timpul va scoate la iveala cufere ascunse, taine albe… odata, cand luna si stelele vor ramane in urma…
Dar pana atunci, ne vom bucura in tacere, in dragoste, in chibzuinta! In timp ce planurile lui Dumnezeu se desavarsesc, asemeni petalelor unui crin desprinzandu-se armonios…
Visand mereu, la momentul cand vom cunoaste totul, tristete, fericire, aruncate ca-ntr-un vis, vom fredona in suflet, “Dumnezeu a stiut mai bine!”.
RebyBal, 8ian08
