Privesc in jur si am impresia ca multe lucruri incep sa se usuce: pasiuni, motivatii, iubire, relatii, visuri...incetul cu incetul au incetat sa'si mai primeasca hrana; sau poate ca nu au mai cautat'o. E ca si corpul fara fier, ca si planta fara apa, ca artistul fara arta....
Petale incep sa cada,frunzele se rup si cad la pamant bucatele.... Lumea pare ca se sfarseste si imposibilul isi face tot mai simtita prezenta; chiar soarele pare mai cenusiu cateodata, iar logica si sensul nu mai au carari. Prca singurul lucru care pare real e amaraciunea, tristetea, prapastia si noroiul care ma cuprind, bolovanii de neputinta care ma acopera si nu ma lasa sa respiri. Ma simti ca o trestie franta, un fitil care mai fumega....
In acest mic univers al esecului sau a oboselii de a ma ridica si escalada din nou mintele, simt din cand in cand o adiere.....ca si cum ceva in mine inca nu a murit: o inima care inca mai bate atunci cand mintea e moarta. Acea micutza inima ma indeamna sa lupt, ma incurajeaza sa sper, ma invata sa merg mai departe. Acea inima care inca mai bate, imi spune ca sunt iubita, ca am pret in ochii Tai, ca lumea mea nu s'a terminat, ci poate asta e doar inceputul. Poate ca s'au uscat frunze si au cazut petale, dar au cazut doar ca sa iese in evidenta cele ce vor iesi din interior, mult mai frumoase. Poate ca a scazut fierul si trupul cu anemie e obosit...dar asta e poate ca sama invete sa mai iau si o pauza, sau sa fiu mai puternica.....si oricum se poate trata;))
Am realizat ca acea inima esti Tu,Isus..... Tu esti hrana mea, Tu esti viata mea. Lumea mea se usuca fara Tine, petalele mele cad, fierul scade, artistul nu mai are arta....pasiunea dispare.... Atata timp cat Tu traiesti in mine, si eu traiesc!
by Ada Lorena Andrus
